“Când avea cinci luni, Gabi nu și-a mai putut mișca piciorul stâng. După radiografie, medicii i-au pus piciorul în ghips, dar după câteva zile, m-am reîntors cu el la spital, pentru că nu se simțea bine. Piciorul stâng era dublu în volum față de celălalt. Au zis că e de la ghips, că-și va reveni când va începe să meargă”, povestește mama băiatului, Oana Bălăcean, 37 de ani.

Timp de trei ani, Gabriel nu a fost diagnosticat

Din nefericire, verdictul medicilor care în urmă cu aproape 15 ani i-au pus piciorul în ghips avea să fie unul care nu s-a apropiat de primele semne ale sindromului Klippel-Trenaunay. La trei ani de acel moment – timp în care băiatul nu a primit nici un diagnostic -, Gabriel a făcut prima infecție puternică, pe fondul unei febre de 40 de grade și a unor dureri atroce. Abia atunci, mamei lui Gabriel i s-a spus că fiul său suferă de sindromul Klippel-Trenaunay.

”Până atunci am făcut turul spitalelor, ne trimiteau de la un medic la altul fără să ne spună ce are. La analizele pentru vase de sânge, la limfoscientigramă, au văzut că Gabi nu are canalul de drenare a limfei de la piciorul stâng, motiv pentru care se acumulează foarte multă limfă în corp, pe acea parte”, spune Oana Bălăcean.

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”
Recomandări
De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

Băiatul trăiește de 12 ani cu dureri groaznice

Au urmat 12 ani de dureri insuportabile. Piciorul stâng a continuat să se umfle, s-a deformat, iar maladia s-a întins până la organele genitale. Limfa în exces iese prin piele, precum o transpirație abundentă care nu poate fi oprită. Netratată, boala poate afecta, în timp, plămânii și poate provoca hemoragii masive.

”Gabi are dureri mari la coloană și la cap, trăiește în durere, dar nu se plânge. Pentru mine este un erou. Face drenări de limfă de două ori pe săptămână pentru a nu face infecții”, dezvăluie Oana Bălăcean calvarul prin care trece fiul său.

Gabriel e programat pentru operații la un spital din Paris

După căutări la spitale din toată lumea, Oana Bălăcean a primit un semn de la un medic francez care profesează la Cluj. Specialistul i-a prescris lui Gabi un tratament care să-l scape de durerile groaznice și să-l ferească de infecțiile ce-i pot fi fatale. Însă, pentru a spera la o viață ceva mai bună, Gabriel trebuie operat la Paris. Pentru a putea ajunge acolo, Gabriel are nevoie de 200.000 de euro.

”Am obținut o programare la Spitalul Cognacq-Jay. Specialiștii i-au recomandat o operație de chirurgie plastică reconstructivă a limfedemului scrotal și o sucțiune lipo-limfatică a piciorului stâng. Operațiile, cazarea și transportul costă cam 200.000 de euro.  Speranțele ne sunt îndreptate spre aceia care pot să îl ajute pe Gabriel”, este strigătul de ajutor al mamei care își crește singură copilul bolnav.

Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv
Recomandări
Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv

Cei care doresc să îl ajute pe Gabriel, o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «GABRIEL».

Pentru sume mai mari se pot face depuneri în conturile Fundaţiei Ringier:

RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO, deschise la Raiffeisen Bank

Redirecţionează 2% din impozitul pe venit către Ringier Foundation, Cod de identificare fiscală 22962839

*Suma alocată cauzei este de 2 euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom Romania Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reţinută la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

ACȚIUNE UMANITARĂ FINANȚATĂ ȘI PUBLICATĂ DE FUNDAȚIA RINGIER

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Orașul important din Italia, vizitat de foarte mulți români, care s-a săturat de turiști. Ce măsuri au în plan autoritățile
FANATIK.RO
Orașul important din Italia, vizitat de foarte mulți români, care s-a săturat de turiști. Ce măsuri au în plan autoritățile
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI