Conform unor surse din Spitalul Universitar, acolo unde Didina Cristea şi-a dat obştescul sfârşit săptămâna trecută, citate de www.stl.ro, femeia a sperat până în ultimul moment că Gabriela va veni s-o vadă. “Când încă era conştientă, doamna Cristea tresărea de câte ori se deschidea uşa la salon. Era cu ochii numai pe uşă!”, a povestit o asistentă pentru stl.ro.

Când a înţeles că vedeta Kanal D nu va mai ajunge la spital înainte ca ea să moară, Didina i-a adresat acesteia un blestem crunt: “Să aibă şi Gabriela un copil care să nu vrea s-o vadă! Atunci îşi va da seama cât de dureros e pentru o mamă!“, a spus Didina pe patul de moarte. Gabriela Cristea, care n-a venit nici măcar la înmormântarea mamei ei, încearcă de câţiva ani buni să facă un copil cu soţul ei, Marcel Toader, însă până acum nu a reuşit.

Teologul Daniel Ştefan: «E cel mai periculos blestem»

Teologul Daniel Ştefan (foto) spune că blestemul pe patul de moarte este unul dintre cele mai grele: “Este cel mai periculos blestem. Mai ales dacă cel care se află pe moarte îşi blestemă copilul. Acesta din urmă va fi urmărit toată viaţa de blestemul părintelui său şi va avea probleme. Pentru a scăpa de aceste blesteme, Gabi trebuie să meargă la episcop, să meargă la slujbe de dezlegare de blesteme şi să-i facă mamei sale toate cele ce ţin de rânduiala creştinească”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News