Povestea supraevaluărilor de la Spitalul Gomoiu dospește în interiorul primăriei de ani buni. Facturile umflate la “Gomoiu” și la “Foișor”, cele două mari obiective renovate în ultimii ani, s-au transformat aproape într-o legendă urbană.

Dar nimeni din primărie sau ASSMB n-a avut curajul să facă o mișcare, pentru că acele lucrări, care au costat aproape 50 de milioane de euro, leagă gruparea din jurul lui Sorin Oprescu de gruparea Gabrielei Firea.

Practic, supraevaluările au fost făcute în perioada lui Oprescu și decontate și plătite în mandatul Firea, în ciuda avertismentelor Corpului de Control al Guvernului, care a reclamat furturile din bani publici.

În mai 2019, ajunge director juridic la ASSMB Lavinia Coțofană, fostă judecătoare la Arad. “Ca director juridic la Spitalul Colțea câștigasem o sumedenie de procese pentru spital. M-au luat la ASSMB. Mi-am dat seama după aceea că m-au luat sperând că voi pierde procesul cu constructorul de la «Gomoiu» și, astfel, să spună că dacă nici cu mine nu l-au câștigat, nu mai era nimic de făcut”, a explicat pentru Libertatea Lavinia Coțofană.

Mai mult, pe parcursul procesului, directorul juridic a văzut că multe probleme fuseseră ascunse. Aceleași lucruri le-a sesizat și directoarea ASSMB Daniela Blîndu.

De ce bate pasul pe loc dosarul doctoriței care a luat mită de 926 de ori în timpul pandemiei. Medicul Venera Vatan a „făcut” peste 48.000 de euro din vaccinarea „la chiuvetă”
Recomandări
De ce bate pasul pe loc dosarul doctoriței care a luat mită de 926 de ori în timpul pandemiei. Medicul Venera Vatan a „făcut” peste 48.000 de euro din vaccinarea „la chiuvetă”
Gabriela Firea a dat-o afară pe directoarea juridică a ASSMB, care a făcut plângere către DNA împotriva jafului de la Spitalul Gomoiu!
Fosta judecătoare Lavinia Coțofană

Directorul juridic a făcut, pe 11 octombrie 2019, o plângere penală împotriva constructorului și a consultanților angajați de primărie.

Ea a reclamat inclusiv falsificarea procedurii de achiziție pentru “Gomoiu”, dar și umflarea lucrărilor care au urmat.

A dat plângerea șefei ei, care a încercat s-o trimită mai departe, dar între timp Blîndu a fost dată afară. Apoi, a dat plângerea penală noului director al ASSMB, Mihai Savin, venit de la Apa Nova.

“Acesta a dus-o la primărie, dar nu s-a întâmplat nimic”, spune fostul magistrat. 

După ce a insistat în trimiterea plângerii către DNA, Lavinia Coțofană a primit ieri decizia de demitere din funcția de director juridic.

A fost eliberată din funcție cu o hârtie având data de 28 octombrie 2019, pe care Coțofană susține că a primit-o abia ieri, 31 octombrie.

Totul s-a întâmplat pe fondul campaniei uriașe de promovare a Spitalului Gomoiu și a celorlalte realizări medicale din mandatul Gabrielei Firea. “Îmi pare rău, dar aceasta este o metodă de a se cumpăra presa”, spune fosta directoare juridică.

Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul Muzeului „Ștefan cel Mare”. Au profitat că nimeni nu le controla
Recomandări
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul Muzeului „Ștefan cel Mare”. Au profitat că nimeni nu le controla

Ieri, de pildă, subiectul umflării facturilor la “Gomoiu”, și cu 2.000% în unele cazuri, a fost preluat de puține televiziuni, deschizând știrile doar la B1 TV. De asemenea, Cristian Tudor Popescu s-a referit la jaful de la Spitalul Gomoiu, aseară, în emisiunea de la Digi24, cu Cosmin Prelipceanu.

Lavinia Coțofană a luat decizia să vină azi, la emisiunea Adriana Nedelea LA FIX, de pe libertatea.ro, ca să povestească despre “toate ilegalitățile pe care le-am reclamat și care n-au fost transmise mai departe ca să fie protejat adevăratul șef al spitalelor bucureștene”.

Ce conține plângerea sa către DNA, despre care crede că a costat-o postul?

În cele 13 pagini, Administrația Spitalelor și a Serviciilor Medicale din București formulează, pe 11.10.2019, o plângere penală împotriva societăților Compagne DEnterprises CFE SA și CFE Contracting and Engineering SRL, ambele reprezentate de belgianul Patrick Dubruille, și împotriva Aecom Ingineria SRL, reprezentată de Paul Hyde.

Plângerea penală la DNA formulată de ASSMB:

Infracțiunile incriminate de ASSMB sunt înșelăciune, instigare la săvârșirea infracțiunii de deturnare a licitațiilor publice, fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (primele două) și, în plus, complicitate la înșelăciune, instigare la abuz în serviciu și uz de fals (în cazul ultimei companii).

Orgoliul doamnei Lasconi și victimele colaterale
Recomandări
Orgoliul doamnei Lasconi și victimele colaterale

Ieri, Libertatea scria că ASSMB se judecă pentru Spitalul Gomoiu cu firma belgiană Compagnie DEntreprises CFE SA, care a dat în judecată Administrația Spitalelor. 

“Inițial, ASSMB se organizase să piardă procesul. Dar oameni din interior s-au opus, așa că au ieșit la iveală informații despre cât de mult s-a cheltuit în plus la «Gomoiu»”, explicaseră surse din primărie pentru Libertatea.

Ce acuză ASSMB?

Principalele acuzații din plângerea penală sunt: 

  • “Inducerea în eroare a ASSMB, prin susținerea nereală că ar putea lucra 6 luni în absența efectuării de către subscrisa a plăților”
  • “Supraevaluarea unei mari părți din materiale”, citând Raportul Corpului de Control al prim-ministrului
  • “Solicitarea decontării unor lucrări inexistente”, menționând că CFE SA “s-a angajat să livreze 3 grupuri electrogen de 1000 KVA” și a livrat doar două
  • “Solicitarea decontării unor aparaturi de complexitate inferioară la prețul aparaturii ofertate”
Gabriela Firea a dat-o afară pe directoarea juridică a ASSMB, care a făcut plângere către DNA împotriva jafului de la Spitalul Gomoiu!
Spitalului de copii Gomoiu

Prin neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul încheiat cu subscrisa (n.r. – Aecom Ingineria SRL), ASSMB a fost pusă în situația de a comite infracțiunea de abuz în serviciu

Plângere penală nr. 28451/11.10.2019, înaintată de ASSMB către DNA:

Plângerea este întocmită de fostul director Direcția Juridică, Lavinia-Nicoleta Coțofană, și a primit un număr de înregistrare, 28451/11.10.2019, doar la ASSMB.

Pentru că a fost băgată “la sertar” și nu a mai ajuns la Direcția Națională Anticorupție, căreia îi era destinată.  

Ieri, Libertatea a scris că, deși s-au cheltuit 1,1 milioane de euro pentru publicitatea Spitalului de copii Gomoiu, acesta a fost construit cu supraevaluări care au ajuns și la 2.485% din suma normală a produselor vândute către spital.

1.576 de spoturi televizate deschise cu Spitalul Gomoiu

au fost difuzate la televiziunile din România, conform Pagina de Media: cele mai multe la Digi 24 (328), Antena 3 (307) și Realitatea TV (274).

Cel mai mare adaos, cel de 2.485%, a fost la un tablou electric. Care, în loc de suma de 5.000 de lei, a fost vândut către spital cu 129.472 lei!

Nici Primăria, nici ASSMB n-au răspuns, până la publicarea acestui articol, solicitărilor Libertatea.

Ulterior, ASSMB a transmis o reacție pentru Libertatea, în cadrul emisiunii Adriana Nedelea LA FIX:

„Primarul General nu are atribuții în a face angajări sau a înceta contracte de muncă. Delegarea doamnei Lavinia Coțofană a fost făcută de precedentul Director General al ASSMB, pe o perioada determinată. Așadar, doamna Lavinia Coțofană nu a fost dată afară. La fel ca toți cei care aveau delegări temporare, ea se va întoarce la locul de muncă de unde a fost delegată, aici la ASSMB, având doar atribuții temporare.

Încetarea delegării a fost decisă de actualul Director General, ca urmare a unui proces de reengineering pe care l-a inițiat încă de săptămâna trecută.

În legatură cu plângerea la DNA, institiția să își facă treaba, nu e problema noastră, sunt fapte de dinainte ca doamna Gabriela Firea sa fie Primar General”.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Viva.ro
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Libertateapentrufemei.ro
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Motivele pentru care România nu e invitată la „reuniunea anti-Trump” de la Paris: „Ne-am discreditat în ultimul timp”
Adevarul.ro
Motivele pentru care România nu e invitată la „reuniunea anti-Trump” de la Paris: „Ne-am discreditat în ultimul timp”
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Elle.ro
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Vedetele din România fac scut în jurul Alinei Sorescu, după divorțul de Alexandru Ciucu. „Bravo!”. Mesajul Andreei Bălan s-a viralizat pe internet! Dana Săvuică, Ioana Ginghină sau Carmen Brumă au reacționat și ele

Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea fi dezactivat
Observatornews.ro
Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea fi dezactivat
Horoscop 17 februarie 2025. Taurilor li se potrivește de minune invitația la o abordare mai cuminte a oricărei probleme care apare
HOROSCOP
Horoscop 17 februarie 2025. Taurilor li se potrivește de minune invitația la o abordare mai cuminte a oricărei probleme care apare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI