“Noi vom continua aceste testări pe legislaţia internaţională. Nu cred că legislaţia naţională este peste legislaţia internaţională şi europeană. Este un blocaj pentru că Ministerul Sănătăţii nu doreşte ca românii să afle realitatea”, a spus Firea, potrivit Agerpres.
Edilul Capitalei a subliniat că testarea va fi realizată în unităţi sanitare, potrivit legislaţiei internaţionale şi naţionale în domeniu.
Gabriela Firea a anunţat că va depune plângere pentru abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor la adresa conducerilor DSP Bucureşti şi Ministerului Sănătăţii, pe motiv că au refuzat autorizarea Arenei Naţionale ca loc pentru testarea bucureştenilor.
Dispute între autorităţile locale şi centrale pe testarea COVID-19
Primăria Capitalei a început miercuri, la Arena Națională, testarea în cadrul proiectului ”Sunt imun la covid”, pentru care au fost selectați 10.500 de bucureșteni, dar au fost testate doar 25 de persoane din cele 500 programate, după ce testarea ar fi fost blocată de DSP.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a spus la Digi24 că testarea COVID-19 care se desfășoară în București „nu este un studiu de referință sau științific pe care noi să îl luăm în considerare”.
Gabriela Firea a spus că prin aceste acţiuni se doreşte atât blocarea unui proiect de-al său, cât şi ascunderea adevărului cu privire la situaţia infectărilor, care nu ar fi atât de gravă pe cât doresc autorităţile sanitare să o arate şi a dat asigurări că activitatea de testare va continua.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro