Gabriela Firea a amintit că actualul sistem de management al traficului din Capitală a fost pus în funcțiune în anul 2008 și conține următoarele subsisteme: controlul traficului, managementul transportului public, monitorizarea video a traficului rutier și pietonal, precum și un centru de comandă.

În ceea ce privește controlul traficului, sistemul a fost prevăzut să funcționeze inițial pentru 96 de intersecții. Ulterior au fost instalate și conectate alte 81, ajungându-se la un total de 177, a menționat primarul general.

„În jurul datei de 15 iulie, Primăria Capitalei va da în funcțiune noul centru pentru urmărirea traficului. De această dată, nu în sediul unei alte companii, ci chiar în sediul municipalității. (…) Și, de asemenea, o nouă infrastructură de fibră optică pentru trafic. Vom avea și un update, o schimbare a aplicației de gestiune a traficului, care vă spuneam că este învechită, nu mai corespunde nevoilor actuale, a soluției existente pentru supraveghere video și a infrastructurii hardware: introducerea unei aplicații de urmărire a traficului pe baza identificării numerelor de înmatriculare a autovehiculelor care tranzitează Capitala”, a explicat ea.

Urmărește-ne pe Google News