„Ieri după-amiază am avut mai multe întâlniri, câteva interviuri, şi am decis ca managerul interimar al Spitalului Colentina să fie domnul Laza Mircea, care a fost managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva. (…) Există posibilitatea legală de prelungire a unui contract de management interimar. Totul este conform legii, vă daţi seama că nu ne permitem să facem ceva ilegal”, a precizat edilul în cadrul unei declaraţii acordate presei după lansarea proiectului „Staţii Verzi”.

 

Dl Laza Călin Mircea este absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti, al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, precum şi al Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar. Noul manager al Spitalului Colentina este, de asemenea, expert în achiziţii publice şi înalt funcţionar public.

Începând cu anul 1993, dl Laza Călin Mircea şi-a început activitatea de manager, ocupând în perioada 2012-2016 funcţia de manager al Spitalului Judeţean Deva. Din februarie 2017 acesta ocupă funcţia de director comercial în cadrul Complexului Energetic Hunedoara.

Miercuri, Gabriela Firea a acceptat demisia de onoare a managerului Spitalului Colentina, Silvi Ifrim.

„Am acceptat demisia de onoare a doamnei manager Silvi Ifrim, care a pus mai presus de opinia domniei sale interesul pacienţilor şi al Spitalului Colentina. Mi-a spus că, deşi a acţionat cu foarte multă corectitudine şi onestitate în actul managerial, faptul că s-a ajuns la o astfel de situaţie tensionată, preferă să se retragă pentru a nu mai fi o sursă de tensiune. I-am acceptat demisia de onoare, îi respect calitatea de medic, de profesor, este un om care a muncit peste 30 de ani în Spitalul Colentina şi a avut intenţii bune”, declara primarul Capitalei la Spitalul Colentina.

Anunțul a fost făcut de primarul Capitalei, după ce Gabriela Firea a participat la lansarea proiectului „Statii Verzi”.


ANALIZĂ | Cum să-ți programezi o excursie ieftină în străinătate astfel încât să nu iei țeapă. Comparație de prețuri între București, Atena, Roma și Paris


Urmărește-ne pe Google News