„Nu ştiu cine o să fie candidatul PSD la alegerile prezidenţiale. Eu personal nu ştiu acest lucru. În schimb, ştiu cu certitudine un lucru: Gabriela Firea va fi candidatul PSD la Primăria Generală a Capitalei”, a anunţat Marcel Ciolacu la conferinţa Judeţeană de Alegeri PSD Buzău, potrivit news.ro.
„Cum se spune la Bucureşti, dacă buzoienii ar lipsi o zi din Bucureşti, atunci s-ar circula normal, cred că e cazul să ne implicăm în viitoarea campanie direct”, a adăugat președintele Camerei Deputaților, originar din Buzău.
Pe 7 septembrie, ministrul familiei, Gabriela Firea, a anunțat că nu îşi doreşte să candideze la alegerile prezidenţiale, dar că şi-ar dori să candideze la alegerile de la Primăria Capitalei, deși înţelege că „sunt anumite jocuri care se fac, pentru că întotdeauna trebuie să fie conflicte”.
Pe 9 septembrie, Marcel Ciolacu a declarat că „prietena mea” Gabriela Firea „îl va bate pe Nicuşor Dan de o să-i sune apa-n cap” la alegerile pentru PMB din 2024.
Foto: Hepta