„E un Exit-Poll. Domnul Ciolacu a zis să numărăm voturile şi să stăm în secţii până se semnează ultimele procese verbale. Haideţi să comentăm după ce avem scorul real în urma numărării buletinelor de vot. Scorul nu va rămâne, cu siguranţă, aşa. Sunt mai multe motive, dar nu are rost să le analizăm în stradă, în fugă, fără să avem rezultatul final. Este un exit poll până la urmă. Comentăm şi vă promit că răspund tuturor întrebărilor după ce avem scorul real, în urma numărării buletinelor de vot. E normal să facem o analiză, dar vom face intern, nu la televizor. Sunt mai multe motive, dar nu are rost să-l analizăm aşa pe stradă, în fugă şi fără să avem, cu adevărat, rezultatul final al numărării voturilor, este un exit-poll până la urmă. Nu vreau să reproşez nimănui nimic”, a afirmat Gabriela Firea, duminică seară, conform News.ro.

Ea a adăugat că „am fost mulţi candidaţi în coaliţie”, şi „aşa au fost deciziile”.

„Acum ce putem să mai facem? Am făcut o campanie corectă, bazată pe soluţii, n-am jinit pe nimeni, iar din păcate ceilalţi contracandidaţi domni m-au atacat pe mine de parcă eram primarul în funcţie şi eu trebuia să facă bilanţul guvernării locale. Aşa au găsit ei de cuviinţă, cu fraze foarte urâte şi anumite expresii de la periferia vocabularului. Ce să facem? Aşa au găsit ei de cuviinţă să îşi facă campanie. Eu am făcut o campanie curată, bazată pe soluţii, pe idei, ce am lasat la primărie, ce vreau să continui şi ce proiecte am. Nu ştiu dacă campania mea a fost prea serioasă, prea sobră, nu am cântat, nu am dansat, nu am vorbit urât, nu am spus cuvinte atractive care să creeze titluri, poate a fost o campanie prea serioasă, profesionistă”, a completat Firea.

Aceasta a mai precizat că este şi va rămâne un om de echipă.

„Am fost o soluţie de compromis pentru că am fost desemnată candidat după 16 ore. Sunt şi voi rămâne un om de echipă. A fost soluţia luată la acel moment de coaliţia de guvernământ. Nu am pus la îndoială niciodată discuţia, de la acel moment, şi criza în care, practic, se intrase. Atunci m-am gândit că poate fi un succes, dar şi un eşec, mi-am asumat cu bune şi cu rele, aşa face, aşa face un om de echipă”, a mai spus Firea.

Nicușor Dan rămâne primarul Capitalei, potrivit rezultatelor Exit-Poll la Primăria București, anunțate duminică, 9 iunie, de CURS – Avangarde, valabile pentru ora 20.30. Acesta a obţinut 45% din voturi, iar Gabriela Firea a ieșit pe locul 2, cu 24%.

„Alegerile sunt câștigate de comunități. Azi am avut în București o uriașă comunitate”, a spus Nicușor Dan, în discursul său după anunțarea rezultatelor exit-poll pentru ora 20.30.

Urmărește-ne pe Google News