Primarul Capitalei Gabriela Firea i-a avertizat pe consilierii generali PNL, la începutul şedinţei de Consiliu General, că îl va da în judecată pe Cristian Buşoi, liderul PNL Bucureşti. Ea a motivat că liderul PNL Bucureşti este „cel care blochează proiectele benefice bucureştenilor”. Declarația a fost făcută în contextul în care Gabriela Firea le cerea consilierilor generali ai PNL să voteze proiectele de hotărâre referitoare la delegarea serviciilor publice către companiile municipale, câteva dintre ele fiind pe ordinea de zi a şedinţei de joi.

Azi, cu juriştii, am redactat cererea de chemare în judecată a domnului Cristian Buşoi, cel care blochează proiectele benefice. Dacă nici astăzi nu vor fi votate proiectele, mâine dimineață vom depune această cerere de chemare în judecată„, a declarat Gabriela Firea la începutul şedinţei CGMB.

Pentru a-i convinge pe consilierii generali să voteze aceste proiecte, Firea a spus că acceptă orice verificare din partea organelor de control ale statului. „Fac apel la DNA, DIICOT, Curtea de Conturi, Poliţie, Parchet, toate, le transmit rugămintea de a trimite misiuni de control, să facă verificări la cele 22 de societăţi înfiinţate de Primăria Capitalei, pentru a spulbera odată aceste acuzaţii nejustificate. Mai mult decât atât, vom pune la dispoziţie calculele reale, adevărate, nu cele care au fost transmise în spaţiul public„, a mai spus Firea.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

Cele trei proiectele au fost respinse astăzi în CGMB

Consilierii generali PNL si USR nu au votat proiectele la care a făcut referire Gabriela Firea.

Pe ordinea de zi s-au aflat trei proiecte de hotărâre privind aprobarea listei bunurilor și tarifele aferente contractelor de delegare a unor servicii publice către Compania Municipală de Parking București, către Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje și, respectiv, către Compania Municipală Managementul Traficului.

Bunurile care ar fi urmat să treacă în administrarea acestor companii sunt străzi, poduri, pasaje, intersecții, parcări, terenuri, clădiri și altele. Valoarea de inventar a bunurilor din categoria infrastructură rutieră este de 246,8 milioane de euro. Acestora li se adaugă terenuri și clădiri în valoare de 4,56 milioane de euro. În total, înseamnă peste 250 milioane de euro care se adaugă celor 200 de milioane de lei dați deja anul trecut către companii sub formă de majorări de capital, potrivit unor informații transmise de USR București.

În primul rând, nu știm cine sunt oamenii din conducerea companiilor. Știm, cel mult, că sunt apropiați de Gabriela Firea și că mulți și-au făcut ucenicia în Voluntari. Dar asta nu este nicio garanție că vor lucra în folosul bucureștenilor. În al doilea rând, nu știm ce plan au aceste companii. Deși am cerut de un an de zile acest lucru, nu am văzut niciun plan de afaceri, nu am văzut nicio idee coerentă, nicio fundamentare și nicio viziune. Nu poți lăsa coloana vertebrală a unui oraș pe mâna unor amatori sau anonimi. Cei din Primărie măcar s-au mai lovit de probleme asemănătoare. Dar în aceste companii sunt oameni care nu au nicio legătură cu domeniul. În al treilea rând, o eventuală eliminare a CGMB din lanțul decizional va însemna și mai puțină transparență, și mai puțină responsabilitate față de bucureșteni și va face extrem de dificilă o viitoare revenire la normalitate”, a afirmat Roxana Wring, președinte USR București și lider al consilierilor municipali USR”.

Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul
Recomandări
Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul

USR București susține că repararea străzilor, construirea de poduri și pasaje pot fi făcute în continuare, prin licitații publice deschise și transparente. Companiile municipale pot participa la aceste licitații și, în măsura în care vor avea cea mai bună ofertă, cu siguranță vor câștiga. “Ideea că stă orașul pe loc dacă nu-l predăm companiilor este o minciună. Orașul stă pe loc din cauza Gabrielei Firea, nu din cauza opoziției. Cât despre companii, ele pot funcționa foarte bine. Ni s-a spus că sunt un etalon de performanță și eficiență, că pot veni cu prețuri foarte mici. Foarte bine, să vină la licitații și să le câștige. Nu le oprește nimeni”, a mai spus Roxana Wring.

Consilierii PNL au votat împotriva acestor trei proiecte. „Am solicitat de acum un an existe o dezbatere publică vedem pe ce domenii avem nevoie de societăți comerciale. Nu s-a întâmplat asta. De un an cerem și o o facem în continuare. Vă cerem activitatea companiilor municipale devină publică. În câteva zile voi depune un proiect de hotărâre care vizează o chestiune de bun simt, ca cele 22 de societăți câte există trebuie răspundă în față cetățenilor, fiindcă funcționează pe baza imprumutului dat de consilieri, deci pe banii cetățenilor. Cele mai multe siteuri ale acestor societăți nu funcționează. Nu e normal desfășurăm o activitate de detectivi pentru aceste companii. De un an de zile nu ați făcut lumină în activitatea acestor 22 de companii„, a declarat Cristian Olteanu, consilieri PNL

Klaus Iohannis poate desemna noul premier. Scenariul care poate evita intrarea suveraniștilor la guvernare
Recomandări
Klaus Iohannis poate desemna noul premier. Scenariul care poate evita intrarea suveraniștilor la guvernare

Ce prevedeau proiectele la care face referire primarul Gabriela Firea

Proiect de hotărâre privind aprobarea listei bunurilor și tarifele serviciului la contractul de delegare prin concesiune a gestiunii serviciului public de administrare a parcajelor aparținând domeniului public și/sau domeniului privat al municipiului București către Compania Municipală Parking București S.A.:

  • Compania ar urma să primească în administrare 36.545 de locuri de parcare din Bucureşti, la o valoare de inventar totală de 194.700.107 lei (adică aproximativ 5.000 lei / loc de parcare).
  • În afara locurilor de parcare, Compania ar mai primi 2 terenuri ce însumează 255 mp, fără a se preciza care e scopul. Acestora li se adaugă o clădire de 428 mp şi un imobil de 555 mp. Toate acestea însumează 2,7 milioane de lei.
  • Tarifele sunt de 2,5-1,5 lei pe oră, sau pachete de 80 de lei pe lună sau 400 lei de autoturism. (nu există însă o fundamentare a acestor tarife)

Proiect de hotărâre privind aprobarea listei bunurilor și tarifele serviciului la contractul de delegare a serviciilor de construire, modernizare, reparare și întreținere a arterelor de circulație, podurilor, viaductelor, pasajelor rutiere și pietonale subterane și supraterane și a lucrărilor de artă din compoziția acestora, din municipiul București, inclusiv echiparea tramei stradale cu elemente de mobilier urban către Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje București S.A.

  • Compania ar urma să primească în administrare 776 de străzi, poduri, pasaje, alei sau căi, cu valoare totală de inventar de 779.641.114 lei.
  • În plus față de cele de mai sus, Compania ar urma să primească 2 terenuri cu suprafaţă de peste 8,500 mp cu o valoare de peste 6,4 milioane de lei. De asemenea, vor mai primi 3 clădiri cu suprafeţe totale de 732 mp în valoare de aproape 570.000 lei.

Proiect de hotărâre privind aprobarea listei bunurilor și tarifele serviciului la contractul de delegare a gestiunii activităților privind organizarea și optimizarea circulației rutiere și pietonale, instalarea, întreținerea și funcționarea sistemelor de semnalizare și dirijare a circulației urbane, în scopul asigurării siguranței traficului și pentru fluidizarea acestuia în municipiul București către Compania Municipală Managementul Traficului București S.A

  • Compania Managementul Traficului ar urma să primească mai multe clădiri şi magazii, printre care 2 clădiri de birouri de peste 1.200 mp şi o valoare de peste 2,7 milioane de lei, plus un etaj de clădire evaluat la 151.942 lei. De asemenea, Compania ar urma să mai primească un teren de 3,085 mp la o valoare de 7,9 milioane de lei. Valoarea totală a bunuri ce vor fi trecute în administrarea companiei se ridică la 11.524.782 lei.
  • În grija companiei ar urma să fie alocate 324 de intersecţii semaforizate şi ansambluri rutiere, o rampă auto cu canalizare şi 4 containere tip office, valoarea de inventar ridicându-se la 173.493.834 lei.

În total, cele 3 companii ar fi urmat să primească terenuri şi clădiri în valoare totală de 21.207.456 lei, aproximativ 4.560.000 euro. De asemenea, ar fi primit în gestiune, parcări, intersecţii rutiere şi ansambluri rutiere, străzi, poduri şi pasaje, inventariate la un total de 1,14 miliarde de lei, aproximativ 246,8 milioane de euro.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI