Doamna Anca Florea a preluat atribuțiile funcției de manager al Circului Metropolitan București, până la organizarea concursului pentru ocuparea funcției de director la această instituție, conform legislației în vigoare
Gabriela Firea:
„Anca Florea a ocupat o serie de posturi cu atribuții în management și comunicare, atât în Radiodifuziunea Română cât și în cadrul Ministerului Culturii. A fost realizatoare de emisiuni la Radio România Actualități, redactor-șef știri la TVR Internațional, membru CA la Radiodifuziunea Română”, a mai scris primarul pe pagina personală de Facebook. Fără să precizeze că cele două au lucrat inclusiv în Antena 1 și Antena 3, în perioada în care Firea era angajată în posturile trustului Intact.
Conflicte repetate cu colegii
Anca Florea a realizat, până în iulie 2010, revista presei la
Antena 3, dar a fost dată afară după conflicte repetate cu colegii. Aceasta
primise și o emisiune în cadrul Antenei 3, VDTV, o emisiunea despre lumea
mondenă, dar la numai o
lună, emisiunea a fost scoasă din grilă, Florea fiind anunţată de Mihai Gâdea
că postul ei a fost restructurat. Acesta mai realizase o emisiune la Antena 1,
100 de grade Celsius, în 1998, dar la fel, pentru o perioadă scurtă de timp.
La mai bine de jumătate de oră de la anunțul primarului pe
Facebook, biroul de comunicare al PMB a anunțat oficial numirea lui Florea în
funcție. La care s-au mai adaugăt realizările acesteia de până acum: „A
publicat trei volume: «Înapoi, în Basarabia» (1994), «Păstrați România
întreagă” (1996), «Perechea mea din cer» (1998). A câștigat premii precum
«Premiul Național de Umor George Topârceanu», acordat de Asociația Națională a
Umoristilor în 1996, Galaxia Radio/SRR și Premiul «Pamfil Șeicaru» acordat de Societatea
Ziariștilor Români în 1994′.
Mult succes, Anca Florea! Un om onest, profesionist, dinamic! La cât mai multe spectacole de calitate!
Gabriela Firea, primar general București:
Firea a angajat ambii părinți ai Sabinei Iosub!
Mai mult, Anca Florea este mama realizatoarei Antena 3,
Sabina Iosub, bună prietenă cu Gabriela Firea. Iar legăturile dintre cele două
sunt extrem de apropiate. Asta după ce, în octombrie 2017, Mihai Iosub, tatăl
prezentatoarei a fost numit în conducerea Companiei Municipale Iluminat Public
București SA, una dintre zecile de companii înființate de primarul Gabriela
Firea. La acel moment, Mihai Iosub a fost desemnat membru al Consiliului de
Administrație.
Firea a luat și make-up
stylist-ul Antenei
Tot acum 3 ani, Firea a decis să ia mai mulți oameni din Antena 3 cu care era prietenă și să le dea funcții de conducere. Nu s-a întâmplat doar cu Mihai Iosub, pe care l-a cunoscut la nunta Sabinei.
Grigore Cartianu dezvăluia pe pagina personală de Facebook că Firea a angajat-o și pe Florentina Papa, make-up stylist la Antena 3, și i-a dat o funcție de inspector la Direcția Suport Tehnico-Administrativ din Primăria Capitalei! În plus, Ligia Enache-Gheorghe, fostă producătoare a emisiunii Gabrielei Firea la Antena 3 a devenit consilier personal al primarului general.
De ce l-a demis Firea pe
Stanoevici
Primăria a anunţat că a încetat contractul de management al lui Bogdan Stanoevici. Verificările au scos la iveală un management defectuos la nivelul de conducerea al circului, atât în calitate de angajator, cât şi în calitate de ordonator terţiar de credite.
Conform raportului, „în decursul anilor 2017-2018, au fost achiziţionate trei producţii artistice din străinătate în valoare totală de 595.000 euro, care au adus încasări totale de doar 52.000 euro, deşi managerul are ca atribuţie principală ‘urmărirea modului de realizare a veniturilor proprii programate şi găsirea de soluţii pentru creşterea acestora”.