Gabriela Vrânceanu Firea s-a căsătorit cu Răsvan Firea în 1993. În 2010, Răsvan Firea a murit în urma unui atac cerebral, la 54 de ani, iar 8 luni mai târziu Gabriela Firea s-a recăsătorit, cu primarul localității Voluntari, Florentin Pandele. Cu acesta din urmă are doi băieți, pe David Petru și pe Zian.
La nunta cu Florentin pandele, Gabriela Firea a strălucit.
Gabriela Firea a fost apreciată pentru alegerea superbei rochii, cu trenă şi cu un voal impresionant, care a costat 2.000 de euro. Întreaga ceremonie a fost una în care atmosfera ca de basm i-a învăluit pe invitați, culminând cu plecarea mirilor cu caleașca, care a fost unul dintre punctele de atracție ale nunții celor doi.
Caleașca pe care mirii și nașii au folosit-o pentru a se deplasa după slujba religioasă a stârnit imaginația invitaților. Forma ingenioasă a vehiculului ne poate duce cu gândul la caleașca bine cunoscută din povestea Cenușăresei.
Gabriela Firea au deschis petrecerea de nuntă cu primul vals, dar după ce vedeta şi-a dat jos voalul lung şi şi-a luat trena în mână, pentru a nu se împiedica.
După dansul mirilor, pe ring au venit şi naşii, Gigi şi Luminiţa Becali.
Atât proaspăt-căsătoriţii, cât şi invitaţii lor, s-au mişcat pe ritmul muzicii până dimineaţă – petrecerea a fost un adevărat succes.
Cu invitați unul și unul, potenți financiar, mirii Gabriela Firea și Florentin Pandele au strâns un dar pe măsură. Actualul soț al Gabrielei Firea a fost cel care a dezvăluit că darul la nunta lor s-a ridicat la impresionanta sumă de 380.000 de euro.
Citește și: Atunci și Acum: Călin Popescu Tăriceanu, de la pasiunea pentru mașini, la adversar declarat al președintelui Iohannis