„Poate că nu ar fi rău ca Ministerul Sănătății să analizeze, împreună cu specialiștii, dacă nu s-ar putea ca în România să se aplice un model european brevetat cu succes în Germania, anume ca persoanele pozitive asimptomatice sau care au simptome ușoare, pe o declarație pe proprie răspundere, să rămână acasă, în izolare, bineînțeles dacă au posibilitatea. Poate că, dacă nu ar fi obligativitatea internării, nu ar mai exista această reticență la testare”, a spus Gabriela Firea, conform B1TV.
Declaraţiile primarului vin după ce, acum două săptămâni, Libertatea a găzduit opinia medicului infecţionist Adrian Marinescu, de la Institutul Matei Balş, care cunoaşte foarte bine situaţia pacienţilor infectaţi cu coronavirus.
Acesta a subliniat că la noi nu se poate pune în aplicare ceea ce fac nemţii. „Trebuie să avem o gândire echilibrată. În Germania există un sistem foarte performant de monitorizare la domiciliu. Adică au echipe care monitorizează zilnic parametrii pacienţilor, dar în România nu se poate face acest lucru acum”, a spus doctorul Adrian Marinescu pentru Libertatea.
Totodată, Primarul Capitalei a mai spus că de vineri, 22 mai, când a început programul de testare gratuită a bucureștenilor pentru COVID-19, s-au înscris 7.768 de persoane, scrie hotnews.ro.
Totodată, Firea a precizat că de luni, 25 mai, va începe proiectul de testare a anticorpilor, pe un eşantion de 10.500 de bucureşteni, pentru a se stabili dacă au fost infectaţi cu noul tip de coronavirus.