„Lupta noastră, a tuturor este pentru a nu ajunge un număr foarte mare de persoane în stare critică. Cred că toată lumea trebuie să înțeleagă faptul că România nu va putea să facă față unei situații asemănătoare cu cea a Italiei”, a explicat Gabriela Firea la Realitatea Plus.
Primarul Capitalei a adăugat: „A-i chema în continuare pe angajați, din dorința legitimă de a susține economia, asta înseamnă un număr mai mare de persoane suspecte, un număr mai mare de persoane îmbolnăvite și o presiune extraordinară pe sistemul de sănătate, care nu are cum să facă față în condițiile actuale”.
Cu referire la situaţia din Bucureşti, Gabriela Firea a menţionat: „Avem un număr foarte mare de persoane în carantină deja netestate. Dintre cele peste 520 de persoane în carantină, puține au fost testate. Probabil multe dintre acelea sunt deja îmbolnăvite, dar nu s-a ajuns la ele cu testul”.
E mai bine să luăm măsuri în această perioadă, când avem acalmie. Situația aceasta nu va fi în continuare, într-o lună vom avea sute de bolnavi, nu o sută ca acum. Pentru că este inevitabil, venind atât de mulți români din Italia și Spania și Germania, și încă vin
Gabriela Firea, primarul Bucureştiului:
„Avem peste 2.000 de persoane în izolare la domiciliu și încă 1.000 în Ilfov, deci peste 3.000 de persoane în București-Ilfov, în izolare la domiciliu, care nu au prezentat simptome. Noi nu am ajuns încă la vârful numărului de persoane declarate îmbolnăvite cu COVID-19”, a încheiat primarul Capitalei, conform realitatea.net.
Până astăzi, 19 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 277 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus.
Dintre cele 277 de persoane confirmate pozitiv, 25 au fost declarate vindecate și externate (16 la Timișoara, 8 la București și unul la Iași), au informat autorităţile.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro