„Anul acesta nu am previzionat nicio creştere de taxe şi impozite locale, excepţie o fac două primării de sector care până acum au solicitat aprobarea Consiliului General de a majora taxele pentru clădirile şi spaţiile neîngrijite”, a spus primarul Capitalei.
Gabriela Firea a menționat că acest tip de taxe sunt ”dintr-o altă categorie”. ”Cred că orice cetăţean acceptă aceste înăspriri de taxe pentru cei care nu înţeleg că dacă eşti proprietarul unui teren nu înseamnă că îl laşi neîngrijit, plin de bălării, eventual cu câini vagabonzi care îi muşcă pe copii şi se mai întâmplă şi vreo tragedie sau dacă ai o clădire în proprietate, eventual de patrimoniu, găseşti de cuviinţă să nu o îngrijeşti şi să fie o sursă şi un focar de infecţie, de boli (…) doar aceste tipuri de taxe locale s-au solicitat a fi crescute”, a explicat Firea.
Ea a menţionat că a primit propunerea de creştere a taxelor locale din partea unor membri ai aparatului de specialitate al primarului general. „Am refuzat acest lucru, pentru că am anunţat câtă vreme Parlamentul (…) a redus peste 100 de taxe şi impozite, le-a anulat pe unele dintre ele sau altele au fost reduse, nu aveam noi cum să venim la Primăria Generală cu creşteri de taxe şi impozite locale”, a precizat Firea.
Primarul s-a referit și la proiectul de lege privind salarizarea unitare, care, potrivit ei, va aduce o ordine „mult aşteptată” în sectorul bugetar, activitate despre care spune că s-a „deprofesionalizat” în ultimii ani.
„Normal că este greu să se nască o astfel de lege, pentru că, într-un fel, şi într-o anumită zonă deranjează, dar este infinit mai bine cu ea decât fără ea, pentru că uitaţi-vă ce s-a întâmplat în ultimii ani şi cât de mult s-a deprofesionalizat activitatea în domeniul bugetar şi din această perspectivă. Face o ordine mult aşteptată”, a precizat Firea.