„Doamna Firea va fi pe lista la europarlamentare (…) Vor fi coordonatorii de campanie pe Bucureşti, din partea PSD doamna Gabriela Firea, din partea PSD, domnul Burduja”, a spus secretarul general al PSD, într-o declarație de presă în Parlament.
Lista comună PSD-PNL la europarlamentare va fi deschisă de șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, au declarat pe 11 martie surse politice pentru Libertatea.
Gabriela Firea își dorea o candidatură pentru Primăria Capitalei. PSD și PNL au decis să aibă candidat comun, iar medicul Cătălin Crîstoiu, managerul Spitalului Universitar din București, este favorit.
De altfel, Paul Stănescu a declarat că medicul Cătălin Cîrstoiu are prima şansă la Primăria Generală, susţinut de cele două partide.
„E o competiţie, vom vedea, dar noi sperăm şi facem tot ce e posibil ca domnul Cîrstoiu să fie Primarul Capitalei”, a spus Paul Stănescu, întrebat dacă îl va bate Cîrstoiu pe Cristian Popescu Piedone şi pe Nicuşor Dan.
Paul Stănescu a mai declarat că în coaliţie se vor stabili marţi seară sau miercuri candidaţii pentru sectoarele 1, 2 şi 5.
„Nu am stabilit, discutăm, ce pot să vă spun e că vom avea candidaţi comuni şi liste comune la consiliul local şi Consiliul general”, a spus acesta.

Horea33 • 20.03.2024, 09:04
Oau, ce manevră de strateg strălucit! Păi țața asta vrea primăriță și o pun ăstia să pregătească terenul pentru altul? Hăhăhăhă, îl va sabota pe toate liniile! Așa fac țatele mereu, aduceți-vă aminte cum a reacționat când a câștigat Șordan, era toată un zâmbet, dar se vedea de la o poștă că fierbe veninul în ea, n-a recunoscut înfrângerea nici când au confirmat cei de la BEC!

gavrildragan • 20.03.2024, 06:54
În politică dacă vrei să ai succes trebuie să te faci prieten și cu dracu până treci puntea Altfel ajungi ca Șoșoacă Asta pentru cunoscători!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_ab728aba05a09fb91d8c2ae78e9bc305.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2eb9cda2065cd7ac8e5ca8716e8a1e6d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_2eb6443bc3136bc1f8e952252ff752bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_b654fd5fa59bde962f82d0d47b378d87.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_8139378a34e2e3e40388c629f53fe950.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_350f458a6c9c8f9828c3521aaceb47b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_e15a40f1495f984b44c7834b18f2b416.jpg)