Campioana olimpică la atletism în 2000, Gabriela Szabo, a prezentat miercuri, 23 noiembrie, decizia Tribunalului București prin care a fost dispusă repunerea ei în funcţie.

„Astăzi, 23.11.2022 instanţa judecătorească a Tribunalului Bucureşti s-a pronuntat şi a dispus anularea dispoziţiei de detaşare nr.1245/2022 emisa de pârât. Obliga pârâtul, Nicuşor Dan –  Primarul General al Municipiului Bucureşti să o încadreze pe reclamanta  Gabriela Szabo în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei nr. 1245/2022, de Director General al Clubului Sportiv Municipal Bucuresti”, a scris campioana olimpică la atletism în 2000, într-un comunicat publicat de news.ro.

Conform acesteia, Nicuşor Dan a fost obligat la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale și 3.500 de lei cheltuieli de judecată.

„Cred cu tărie că actul de justiţie se face numai de către instanţele de judecată. Cred în dreptul fiecărui om la prezumtia de nevinovăţie, la demnitate şi onoare. Sunt profund recunoscătoare tuturor celor care mi-au fost alături în această perioadă”, a transmis Szabo.

Nicușor Dan poate ataca decizia Tribunalului București în termen de 10 zile de la comunicare.

Primarul Capitalei a anunţat pe 2 iunie că o va schimba pe Gabriela Szabo de la conducerea CSM Bucureşti şi va trimite Corpul de control pentru a verifica activitatea sa ca director general.

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”
Recomandări
Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”

Edilul și-a motivat atunci decizia scriind pe Facebook că „actuala conducere a ratat obiective competiţionale, a determinat plecarea unor oameni valoroşi şi a avut un management defectuos (decizii pripite şi fără consultare, dar şi tergiversarea luării altor decizii, incapacitatea de a armoniza relaţiile interne, abordări conflictuale în interacţiunile cu şefii secţiilor sportive)”.

Pe 21 noiembrie, Nicușor Dan a anunțat, tot pe Facebook, că în urma concluziilor verificării efectuate de Corpul de Control la CSM București, privind felul în care a fost condus clubul de handbal în perioada 2017-2022, va sesiza DNA. „Gabriela Szabo a încasat 190.965 lei la care nu avea dreptul!”, a susținut edilul.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

misu50   •   24.11.2022, 09:33

Nici nu a plecat bine MCV-ul ca psd-istii sar la gatul justitiei!! Nu ca pana acum nu ar fi facut-o, dar parca mai primeau cate un ghiont pe la spate...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
Libertateapentrufemei.ro
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Adevarul.ro
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
Observatornews.ro
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare
HOROSCOP
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI