”În ciuda faptului că ne protejăm, că avem grijă de noi și de cei din jurul nostru, că respectăm cu sfințenie măsurile impuse de autorități, iată, nu suntem feriți în niciun fel de acest virus care ne-a dat viețile peste cap. Am ținut să aflați despre starea mea de sănătate de la mine, și nu din alte surse”, a scris Gabriela Szabo.

Fosta sportivă spune că acum se simte bine și că în următoarele 14 zile va sta acasă, în izolare: ”În următoarele două săptămâni mă văd nevoită să stau acasă. Sunt bine. Încă sunt bine. Și sper să fiu așa și peste 14 zile, când, teoretic, pot spune: Gata, am trecut peste această înfiorătoare încercare. Nu știu ce să mai cred”.

”Aveți grijă de voi, de cei din jurul vostru, protejați-vă. Să ne auzim cu bine!”, a încheiat fosta mare campioană la atletism.

Printre cele mai importante performanţe din cariera atletei Gabrielei Szabo se numără titlul de campioană olimpică la Sydney, în 2000, în proba de 5.000 de metri.

Apoi, medalia de argint la 1.500 de metri la JO de la Atlanta (1996) şi de bronz la Sydney, cele trei medalii de aur de la Campionatele Mondiale în aer liber, la Atena (1997 – 5.000 de metri), Sevilla (1999 – 5.000 de metri) şi Edmonton (2001 – 1.500 de metri), conform Mediafax.

Gabriela Szabo a fost desemnată, în 1999, cea mai bună atletă a lumii şi cea mai bună sportivă a Europei. A stabilit recorduri mondiale la 2.000 m, în 1998, şi la 5.000 m, în 1999, la Berlin.

În mai 2005, Gabriela Szabo s-a retras din sportul profesionist.

 
 

Urmărește-ne pe Google News