Potrivit anunţului postat atunci de o agenţie de fotomodele, Gaddafi a cerut următoarele: 200 de femei înalte (peste 1.70m) brunete, care să nu poarte fuste mini sau despicate până sus.
Vreo 500 de domnişoare au răspuns la mesaj, iar dintre acestea, 200 au participat la ceea ce se aşteptau să fie o petrecere pentru VIP-uri. Urmaru să primească fiecare câte 60 de euro şi cadouri cu specific libian.
Potrivit Reuters, ajunse la locaţia unde avea loc evenimentul, fetele au fost bulversate.
Au fost băgate într-o cameră, unde au stat în picioare zeci de minute şi l-au ascultat pe Gaddafi, care le-a vorbit despre islamism şi rolul femeii în Islam încercând să le determine să se convertească. Le-a mai spus că Iisus nu a fost răstingnit, ci o persoană care îi semăna Mântuitorului a fost crucificată şi înmormântată în locul lui, astfel încât Învierea nu a fost un miracol dumnezeiesc.
Fetele au fost de-a dreptul îngrozite de evenimentul la care au participat, mai ales pentru că nu au primit nici măcar un pahar cu apă şi la final, cadourile au constat într-un exemplar din Coran şi o carte cu învăţămintele lui Muammar Gaddafi.
Video: Video | Noi imagini terifiante ies la iveală! Gaddafi a fost agresat sexual înainte de a fi ucis

Urmărește-ne pe Google News