UPDATE – Ora 14.30: „Referitor la discuţiile din cadrul videoconferinţei din această dimineaţă, facem următoarea precizare: Zona Întorsura Buzăului, depresiunea şi nu localitatea în sine, este în competenţa Administraţiei Bazinale de Apă Buzău – Ialomiţa /Sistemul de Gospodărire a Apelor Buzău şi figurează ca fiind una dintre cele 22 de zone de risc comunicate de către Apele Române. În dialogul cu prefecţii, ministrul Afacerilor Interne a solicitat modul în care autorităţile au în atenţie aceste zone. Despre această zonă a fost vorba în discuţia cu prefectul de Buzău şi nu despre localitatea care este situată în judeţul Covasna”, au precizat reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI), citați de Mediafax.


Ministrul Carmen Dan a discutat, prin videoconferinţă, cu prefecţii judeţelor vizate de avertizările meteorologice, despre măsurile luate până în prezent pentru a preveni tragediile.

„Aţi verificat şi Întorsura Buzăului?”, îi întreabă ministrul Carmen Dan pe cei din Buzău.

„Doamna ministru, Întorsura nu este la noi, ci la Covasna”, îi răspund aceştia.

„Bine, bine, dar e la graniţa de judeţe, e bine să verificaţi şi voi”, le-a spus Carmen Dan, potrivit Mediafax.

Ministrul de Interne a spus, în cadrul ședinței, că 21.000 de pompieri, jandarmi și politiști sunt gata să intervină în zonele afectate de ploile din weekend.

“Prioritar este să știm care e situația în zonele în care mai avem probleme de rezolvat, anume în județele Covasna și Bacău, dar și acolo unde există azi risc de inundații, ca Brașov, Buzău și Vrancea. Peste 21.000 de pompieri, jandarmi și polițiști sunt pregătiți să intervină, având la dipoziție 7.489 de mijloace. Ieri am început manevre de forțe, în sensul trimiterii în zonele afectate. Dau un exemplu, în județul Teleorman au ajuns două motopompe de mare capacitate. Centrul de comandă de la minister rămâne activat”, a transmis Carmen Dan.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Candidatul cel mai bine pregătit și cel mai slab pregătit
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Candidatul cel mai bine pregătit și cel mai slab pregătit

Hidrologii au emis un cod portocaliu de inundații, valabil până luni, ora 24:00, pentru bazine hidrografice din 13 județe: Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sfântu Gheorghe (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Dolj, Argeş şi Olt), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov).

Totodată, duminică dimineață, meteorologii au emis un cod portocaliu de ploi, valabil pentru aproape jumătate de țară, până marți seară, la ora 21:00. Codul portocaliu este valabil pentru 18 judeţe din partea de sud a ţării, Oltenia, vestul şi nordul Munteniei, sudul şi vestul Transilvaniei precum şi jumătatea de sud a Banatului şi în sud-vestul Moldovei. În acest interval vor fi ploi abundente, se vor acumula cantităţi de apă de 40-50 de litri pe metrul pătrat şi pe arii restrânse 70 de litri/mp, potrivit ANM.


CITEȘTE ȘI:

Situație absurdă pentru locuitorii din centrul Timișoarei. Primăria le-a făcut program cum să-și folosească garajele

La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Germania afirmă că desfăşurarea de trupe nord-coreene în Ucraina reprezintă o "escaladare clară". Coreea de Nord reacționează
Știrileprotv.ro
Germania afirmă că desfăşurarea de trupe nord-coreene în Ucraina reprezintă o "escaladare clară". Coreea de Nord reacționează
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Ce e bine să pui în butoiul cu varză murată ca frunzele să nu se înmoaie și să fie tari toată iarna. Este un ingredient secret al gospodinelor din zona Banatului
FANATIK.RO
Ce e bine să pui în butoiul cu varză murată ca frunzele să nu se înmoaie și să fie tari toată iarna. Este un ingredient secret al gospodinelor din zona Banatului
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
Acestea sunt țările care au cel mai mult aur din lume. Au de peste 30 de ori mai multe tone decât România
FANATIK.RO
Acestea sunt țările care au cel mai mult aur din lume. Au de peste 30 de ori mai multe tone decât România
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Unica.ro
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Ora de iarnă 2024. Când ar putea renunţa România la sistem, aşa cum au făcut-o alte state
Observatornews.ro
Ora de iarnă 2024. Când ar putea renunţa România la sistem, aşa cum au făcut-o alte state
Horoscop 26 octombrie 2024. Berbecii au energie cât cuprinde, dar vor avea nevoie și de înțelepciune pentru a o folosi în scopuri benefice
HOROSCOP
Horoscop 26 octombrie 2024. Berbecii au energie cât cuprinde, dar vor avea nevoie și de înțelepciune pentru a o folosi în scopuri benefice

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI