În pofida operațiunilor structurilor de securitate din ultimele săptămâni cu destructurarea grupărilor care pregăteau fraudarea votului prin mituirea în masă a alegătorilor și destabilizarea post-electorală a țării, crima organizată a reușit să controleze, potrivit șefei statului, aproximativ 300.000 de voturi (10% din totalul alegătorilor).

Rusia și coordonatorul grupului criminal organizat adăpostit de Kremlin, oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat în lipsă în Moldova la 15 ani de închisoare pentru jaful bancar din 2014, au comis o singură greșeală tactică: partidele și candidații controlați de ei au îndemnat alegătorii pro-ruși să boicoteze referendumul pro-UE, adică să nu ia buletinul de vot pentru referendum, ci doar pe cel pentru alegerile prezidențiale.

Aproximativ 82.000 de alegători au dat curs acestui îndemn al condamnatului adăpostit de Moscova. Dacă aceștia luau buletinele și votau „NU”, nici diaspora nu ar mai fi putut salva referendumul, explică jurnalistul Vitalie Călugăreanu pe DW.

Deși referendumul trece la limită, în societatea moldovenească se simte o puternică presiune. Oamenii se simt furați și așteaptă ca votul lor să fie apărat. Așteaptă ca autoritățile să le spună cum a fost posibilă frauda, de ce nu s-a reușit evitarea ei, care sunt probele la care a făcut trimitere, la briefing, președinta Maia Sandu, ce se întâmplă cu cei care au fraudat votul, dar și cu cei care au admis ca votul lor să fie cumpărat, cu ce s-au ocupat în ultima vreme instituțiile statului create special pentru a combate propaganda și dezinformarea venită din partea Rusiei? Fără răspunsuri clare la aceste întrebări, rezultatele turului doi al alegerilor prezidențiale ar putea arăta dezastruos.

 
 

Urmărește-ne pe Google News