Eduard Novak, ciclist paralimpic, medaliat la numeroase competitii internationale si ministru al Tineretului si Sportului, se antreneaza pentru Jocurile Paralimpice de la Tokio, marti, 23 februarie 2021. EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO
Fostul senator PSD Orlando Teodorovici, ministru în mai multe guverne PSD, a avut o reacție dură la adresa ministrului sportului, Eduard Novak, căruia i-a transmis, într-o postare pe Facebook, „să câștige el măcar o medalie la Jocurile Olimpice, dacă e în stare”, informează Hotnews. Eduard Novak este deținătorul a trei medalii la Jocurile Paralimpice, dintre care una de aur, conform CV-ului postat pe pagina ministerului.
„Un ministru care nu înțelege toată sudoarea și toate sacrificiile făcute de un sportiv ca să ajungă la performanță nu are ce căuta la conducerea sportului românesc!”, a scris Orlando Teodorovici pe Facebook.
Postarea fostului ministru PSD a devenit virală, fiind apreciată de peste 3.300 de internauți și distribuită de peste 760 de ori.
„Și da, așteptăm cu interes ca «sinistrul» sportului, Carol-Eduard Novak, care nu a făcut nimic pentru sportivii români, să câștige el măcar o medalie la Jocurile Olimpice, dacă e în stare… Nu contează de care!”, a mai scris Orlando Teodorovici, după discursul Anei Maria Popescu, care i-a transmis lui Novak să câștige aurul la Tokyo.
Eduard Novak, fost patinator de performanță în tinerețe, a suferit o operație de amputare a piciorului drept în urma unui accident de mașină. Ulterior, Novak s-a apucat de ciclism și în 2008, la Jocurile Paralimpice de la Beijing, a cucerit medalia de argint la proba de contratimp LC2 pe șosea.
În 2012, la Jocurile Paralimpice de la Londra, Novak a cucerit medalia de aur la proba de urmărire C4 pe pistă și argint la proba de contratimp C4 pe șosea.