Galata, religia turca

Indiferent de preferinta pentru una din echipele de pe malul Bosforului, toata lumea e alaturi de trupa lui Lucescu.
Soarele s-a aratat semet si chipes ieri dimineata, iar orasul, in intregul lui un bazar plin de viata si de tocmeala, binecuvantat de razele lui calde, s-a involburat si mai tare.
Vapoarele si-au intensificat naveta dinspre Asia spre Europa, traversand Bosforul cu o ritmicitate ce ar face invidios si autobuzul 300, si tramvaiul 41. Taxiurile, toate galbene, au inceput sa fuga si mai bezmetic dinspre Eminonu, dinspre Taksim, dinspre Aksaray, de peste tot si de oriunde, spre ceea ce a devenit epicentrul unui cutremur ce supune intreaga Turcie: stadionul „Ali Sami Yen”.
Politistii, frunza si iarba, au devenit pioni agitati fara rost intr-o mare de lume care nu cunoaste azi decat religia a doua culori: galben si rosu, rosu si galben, oricum n-are prea mare importanta. Pana si rugaciunile ce se aud prin statii la ore regulate par a fi introdus in text cuvinte gen Cim Bom Bom, Galatasaray, Lucescu.
Bazarul s-a golit, marfa sta plictisita pe tarabe. Negutatorii uita sa-ti mai smulga hainele pentru a te castiga cumparator si te intreaba daca nu cumva vrei un bilet la marele meci, unde cota de piata a urcat pana la nivelul 400, evident in dolari. Multumesc frumos si merg mai departe. „Vine si Hagi. Ne poarta noroc, o sa batem”, rabufneste unul, dupa ce a citit in „Fotomac” ca Gica va fi la stadion.
Acelasi oras, aceiasi oameni, cateva ore mai tarziu. Rauri lungi de suporteri care nu se stie de unde izvorasc, dar se stie sigur unde se varsa. N-ai fi crezut ca un Istanbul intreg incape intr-un stadion. Tricouri cu Hagi, Bulent, Berkant, Perez sau Karan, trompete, steaguri, torte, artificii sau baloane, nimeni nu e prins nepregatit. Toti sunt o voce, o singura voce. Si asta-i afara, inauntru probabil e si mai si. Nu mai rezist presiunii si incep sa strig „Cim Bom Bom sampion”. Infernul e mai infern decat orice infern, si inca n-au iesit razboinicii. Mai e un singur ceas pana la meci.
Ar fi pacat sa piarda turcii. Marturisesc, tin cu Galata. Cand ajungi pe „Ali Sami Yen”, tot ce-ti doresti este sa mai vii si a doua oara.

Urmărește-ne pe Google News