ComenteazăLa București, moartea celor căzuți în bătăliile celui de-al Doilea Război Mondial s-a comemorat astăzi cu coroane de flori și cu o expoziție de fotografie la Centrul Rus.
Un băiat de 16 ani privea cerul Constanței în luna mai 1945. Focurile de artificii luminau fețele oamenilor și clarul mării. Se celebra victoria în Al Doilea Război Mondial, înfrângerea Germaniei naziste.
„Oamenii simțeau libertatea, de ce să nu simtă? Vorba ceea: hitlerismul a fost doborât, popoarele Europei au învins împreună cu americanii și trăim astăzi zile de pace”, povestește acum, după 74 de ani, „un general al armatei române”, venit la Cimitirul Eroilor Sovietici din București.
Bărbatul insistă nu i se menționeze numele și nici să nu apară în vreo poză. Are 90 de ani și patru luni, o vârstă la care nu mai cauți glorie.
Glorie nu au căutat nici miile de ostași, de toate națiile, care au murit în războaiele mondiale, de o parte sau de alta.
Cu toate acestea, peste coroana cu trandafiri roșii e o panglică pe care scrie „Glorie veșnică eroilor”. O altfel de glorie, greu de trecut prin sita reperelor sociale de azi.
Puștiul din 1945 care privea cu ochi încă de copil artificiile eliberării de sub nazism avea să se înscrie voluntar în marina militară sovietică la scurtă vreme.
„Ar trebui să aprecieze pacea mai ales tinerii, pentru că nu prea cunosc perioada de atunci”, spune bărbatul în uniformă militară.
Coroane de flori roșii și „glorie eroilor”
Un grup de motocicliști a venit special pentru depunerea coroanelor de flori la cimitirul sovietic, de Ziua Victoriei.
„Noi suntem singurul mare club care este creștin ortodox și suntem prietenii Rusiei, noi vrem să creăm punți și nu ziduri. Eu am origini germane. Sunt pasionat de arhitectură, am vizitat foarte multe dintre marile castele din Franța, din Italia și din Germania. Ulterior am fost în Rusia și le-am vizitat și pe acelea din Rusia, pe toate. Și atunci m-am gândit că nu există motive plauzibile să ne dușmănim printre noi. Noi milităm, cei din România, pentru prietenie”, spune Fabian Andrian, bărbatul care nu are origini rusești și nici nu cunoaște limba.
Încearcă acum să o învețe, spune că nu prea-i iese, dar nu se lasă. Totuși, clubul pe care-l conduce are numele scris în chirilică: „Rysskye Mototziclista”.
„Recunoști, nu recunoști, se spune, nu se spune, era un pericol și dintr-o parte, și din cealaltă”
Xenia Tănăsescu Vlas împarte pahare cu colivă. „Dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă”, le-ar fi spus Iisus apostolilor. Și de aici tradiția boabelor de grâu dulci care se împart în cimitire. Un simbol lumesc al jertfei pentru celălalt, pentru pace.
Xenia pășește pe aleile cimitirului și citește numele din chirilică: „Uite, aici e un ucrainean, aici e evreu, după nume. Aici, un musulman, se pare”.
Vine de fiecare 8 mai în cimitirul sovietic pentru slujba de pomenire a eroilor. Bunicul și unchiul au fost în război, mama ei a trăit acele vremuri crude pe care a avut grijă să i le povestească. Iar Xenia le povestește cu atâta flacără în ochi, că ai crede că ea însăși le-a trăit.
„Recunoști, nu recunoști, se spune, nu se spune, era un pericol și dintr-o parte, și din cealaltă. Pentru că atât comunismul aducea cu el pericolul său, cât și nazismul. Fiecare spune că se apără, dar nu te poți apăra discreditând pe alții…”, spune femeia.
Nazism, comunism, pentru cei de azi sunt noțiuni despre care te lămurești de pe Wikipedia.
Războiul, la fel, un cuvânt depărtat, pentru știrile externe.
Pentru Xenia Tănăsescu Vlas, e testul cel mai greu al naturii umane. „Îmi povestea tata ceva care m-a șocat. Tata era foarte blând. Și zicea că a câștigat un pariu că a împușcat o veveriță. Și i-am zis: «Tata, cum ai putut să omori o veveriță?» Zice: «În mod obișnuit, n-aș fi putut!»”, mai povestește femeia.
Vrea să trimită un mesaj către cei pentru care 8 mai nu a fost doar o nouă zi de primăvară: „Să învățăm să fim oameni. Să nu ne temem să ne recunoaștem greșelile. Și noi am greșit. Eu mă simt a tuturor, e mult sânge amestecat în mine, să știu că și unii fac rău, și ceilalți fac rău, să știm că nu suntem mai buni ca alții. Toți suntem oameni. Atunci când recunoaștem și spunem că ne pare rău, face mai mult decât orice compensație”.
Paznicul cimitirului are o întrebare: „Aici sunt și oseminte? Sunt îngropați oameni aici?”. „Da, e cimitir”, îl lămurește femeia.
18 fotografii cu soldați sovietici
În curtea Centrului Rus de Știință și Cultură din București se joacă niște puști. Iar pe gard sunt 18 fotografii alb-negru.
„Bucureștenii întâmpină ostașii sovietici, în piața Unirii, România, 1944”, „Populația unui sat românesc salută trupele sovietice, 31 august 1944”, „Ofițeri sovietic oferă tutun sătenilor, împrejurimile Iașiului, România, 1944”, „Locuitorii din satul Bădărăi împreună cu pontonierii sovietici construiesc o trecere peste Prut, România, 1944”. Sunt descrierile unora dintre fotografiile din expoziția de pe gardul Centrului Rus.
Unii trecători aruncă o privire, din mers, către fotografii. Abia dacă te oprești și te uiți la fețe, încep să vină întrebările: cine erau oamenii ăștia, la ce se gândeau atunci, ce visau.
„Fotografiile expuse au surprins momente din lupta armatei sovietice și a celei române pentru eliberarea României de sub jugul fascist. Eliberarea României se datorează operațiunii strategice de eliberare Iași-Chișinău. Operațiunea s-a desfășurat între 20 și 29 august 1944, a schimbat mersul războiului și a înclinat balanța forțelor, ceea ce a condus la prăbușirea nazismului în Europa”, este parte din descrierea expoziției.
În București e o lumină de plumb de la norii vineții care accentuează verdele de după ploaie. Și e pace.
Tot în aceste zile, sunt evenimente legate de Ziua Victoriei peste tot prin Europa și SUA. Iar la Torino, Italia, are loc târgul internațional de carte la care participă și editura de casă a neo-fascistului Matteo Salvini. Comunitatea evreiască protestează. „Supraviețuitorii nu pot fi rugați să împartă același spațiu cu cei care pun la îndoială faptele istorice care au provocat Holocaustului și care încearcă să reînvie fascismul în societate”.
Au trecut 74 de ani de la prăbușirea nazismului în Europa.