În Piaţa Operei din Timişoara, acolo unde în urmă cu 29 de ani se murea pentru libertate, miroase azi a varză acră prăjită pe plită. A colaci kurtos şi a vin fiert. De pe treptele Catedralei spălate cu sânge în decembrie 1989 se termină suferinţa şi începe veselia târgului de Crăciun.

E un talcioc în care se vând, de-a valma, clătite uriaşe, gogoşele glazurate, căciuli tricotate în China, magneţi de frigider, şosete îmblănite, oale de lut, castane coapte şi porumb fiert.

În capătul plutonului de căsuţe albe, scena amenjată pentru spectacole acoperă cu totul balconul Operei, cel din care, la 20 decembrie 1989, Timişoara era proclamată „primul oraş liber de comunism”.

Astăzi, balconul e gol, iar în piaţă răsună colindele lui Hruşcă. În colţul Operei, un Moş Crăciun tuciuriu cântă la acordeon. Peste burduf atârnă o juma de pet, pentru bacnote.

În Piaţa Operei din Timişoara, decembrie 1989 pare ireal. E dintr-o poveste sau dintr-o altă lume. Nu e cu putinţă să fi fost aici vreodată cei care au înfruntat moartea.

Parcă n-au fost aici nici gloanţele şuierând, nici morţii întinşi pe caldarâmul din faţa căsuţelor în care se vând plăcinte cu varză. Parcă nu s-a murit nicicând pe locul unde acum un porc împăiat face reclamă la slănină fiartă.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

În aerul prin care copiii coboară pe tiroliană de la al doilea etaj al Operei n-a mai rămas nici o amintire. Urma sângelui s-a şters de pe pavele, acoperită de mii de paşi. De gunoaiele revărsate acum din coşuri şi de urma vinului roşu cu aromă de scorţişoară ce mai cade, accidental, din paharele de carton.

colaje timisoara_foto Dani Amariei (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Galerie foto de Dani Amariei

În celălalt capăt al pieţei, strada pe care trec maşinile claxonând e ca o graniţă între lumi. Din Catedrală răzbate sunetul slujbei de seară, amestecându-se cu ritmurile muzicii irlandeze ce răsună din târgul de Crăciun.

Aici s-a ascuns amintirea lui decembrie ’89. Pe treptelei Catedralei albite de ger, unde-s înşirate câteva zeci de candele. Vântul le-a stins pe toate. Zilele acestea, peste Timişoara a căzut, ca niciodată, o iarnă grea.

Cu moartea pre talcioc călcând

GALERIE FOTO/ Timişoara, la 29 de ani după Revoluţie. Cum arată azi locurile unde, în 1989, s-a murit pentru libertate

Catedrala decembrie 1989 (credit foto: Arhiva Asociaţiei ALTAR din Timişoara)


Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

La 17 decembrie 1989, timişorenii demonstrau în Piaţa Operei. Seara, s-a tras asupra lor. Cinci oameni au fost ucişi, iar alţi 23 au fost răniţi prin împuşcare. O asistentă care lucra la Spitalul Judeţean din Timişoara povesteşte că răniţi au început să apară după ora 16.00. Primii fuseseră împuşcaţi în picioare. Dar după ce a început să se însereze, părţile rănite erau coapsele, abdomenul, pieptul, capul…

GALERIE FOTO/ Timişoara, la 29 de ani după Revoluţie. Cum arată azi locurile unde, în 1989, s-a murit pentru libertate

Azi, după 29 de ani, în locul unde s-a murit pentru libertate se vând gogoşele glazurate şi vin fiert.

S-a tras de după obloanele pe care se adună porumbeii

GALERIE FOTO/ Timişoara, la 29 de ani după Revoluţie. Cum arată azi locurile unde, în 1989, s-a murit pentru libertate

mulțime Piața Operei decembrie 1989 (credit foto: Arhiva Asociaţiei ALTAR din Timişoara)

 

Timişorenii spun că, după 29 de ani, în oraşul lor nu s-au schimbat decât „lateralele localităţii, acolo unde s-au construit vile şi case. În centru, totul a rămas la fel”.

Pe zidul clădirii care adăposteşte la parter un fast-food au rămas urmele gloanţelor trase în decembrie 1989. Prin obloanele pe care se aşază stolurile de porumbeii din piaţă „trăgeau lunetiştii. Împuşcau demonstranţii numai în cap”, povesteşte un fost vatman, care a fost atunci în Piaţa Operei.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

GALERIE FOTO/ Timişoara, la 29 de ani după Revoluţie. Cum arată azi locurile unde, în 1989, s-a murit pentru libertate

Conform unui procuror magistrat care a anchetat crimele din decembrie 1989, 35 din timişoreni au fost împuşcaţi în frunte, iar alţi 35 – în zona pieptului.

Vechea intrare în morgă a fost desfiinţată

GALERIE FOTO/ Timişoara, la 29 de ani după Revoluţie. Cum arată azi locurile unde, în 1989, s-a murit pentru libertate

Mort la Revoluție decembrie 1989 (credit foto: Arhiva Asociaţiei ALTAR din Timişoara)

În noaptea de 18/19 decembrie 1989, din morga Spitalului Judeţean Timiş au fost furate trupurile celor împușcați mortal la demonstrații. 43 de cadavre au fost încărcate într-o autoizotermă şi duse la un crematoriu din Capitală. Cenuşa lor a fost aruncată într-un canal din Popeşti-Leordeni. Regimul comunist încerca să şteargă astfel urma crimelor.

GALERIE FOTO/ Timişoara, la 29 de ani după Revoluţie. Cum arată azi locurile unde, în 1989, s-a murit pentru libertate

Vechea intrare din morga Spitalului Județean

Azi, acea intrare în morga Spitalului Judeţean Timiş a fost desfiinţată, iar deasupra ei e ridicată o pasarelă.

Acum 6 ani, în curtea morgii a fost înălţată o biserică, ce poartă hramul Sfinţii Doctori fără de arginţi.

Pe locul fostei fabrici ELBA se va construi un supermarket

GALERIE FOTO/ Timişoara, la 29 de ani după Revoluţie. Cum arată azi locurile unde, în 1989, s-a murit pentru libertate

Muncitorii de la ELBA decembrie 1989 (credit foto: Arhiva Asociaţiei ALTAR din Timişoara)

În ziua de 19 decembrie 1989, muncitorii de la ELBA au declanşat greva generală. Au ieşit în curte, dar porţile fabricii au fost blocate.

Curajul lor a reaprins flacăra revoluţiei în Timişoara. A doua zi, muncitorii de la toate fabricile din oraş au ieşit încolonaţi spre centru. Erau peste 100.000 de timişoreni.

Astăzi, zona fostei ELBA e în paragină. Fabrica a fost mutată la marginea oraşului, iar anul trecut au fost demolate cu dinamită multe din vechile hale și clădiri.

GALERIE FOTO/ Timişoara, la 29 de ani după Revoluţie. Cum arată azi locurile unde, în 1989, s-a murit pentru libertate

Fosta fabrica ELBA decembrie 2018

Din luna octombrie, aici se realizează „un studiu de oportunitate pentru construirea unui supermarket”.


Citește și:

Manifestări la Timișoara pentru comemorarea evenimentelor din decembrie 1989. În urmă cu 29 de ani, pe 17 decembrie, zeci de oameni au murit pentru libertate

FOTO/ Marșul Eroilor în Timișoara, în memoria martirilor Revoluției din ’89. Circa 300 de persoane au ieșit pe străzile orașului unde s-a strigat prima oară „Jos comuniștii”, acum 29 de ani

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI