Persoanele responsabile cu organizarea fac tot posibilul ca locul unde se vor lua discuta deciziile ce vor cârmi Europa pe următorii cinci ani să arate impecabil.
Fostă capitală culturală a Europei în 2007, Sibiul, în germană Hermannstadt, va găzdui summitul informal ca urmare a președinției Consiliului Uniunii Europene deținute de România în primul semestru din acest an.
În afară de șefii de stat, vor fi prezenți la summit președintele Consiliului European, Donald Tusk, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și președintele Parlamentului European, Antonio Tajani.
Discuțiile care vor avea loc vor fi despre următoarea agendă strategică a UE pentru perioada 2019-2024, agendă elaborată de șefii de stat și Donald Tusk.
Deși nu este oficial încă, se pare că cele mai importante subiecte de pe agendă sunt Brexitul și schimbările climatice. Recent a apărut în presă informația că opt state membre (Franța, Belgia, Spania, Danemarca, Luxemburg, Olanda, Portugalia și Suedia) cer UE să ia măsuri drastice pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon.
Reporterii Libertatea Ștefan Pană și Dumitru Angelescu (foto) se află în Sibiu, de unde vor transmite toate informațiile pentru cititorii Libertatea.
Cu o zi înainte de începerea summitului, fotoreporterul Libertatea a surprins ultimele pregătiri din oraș.
Citește și:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro