La finalul lunii martie, Cristian Lipovan și alţi 12 pasionaţi de fotografie au organizat o expediţie în Ucraina şi au surprins o serie de imagini care vorbesc de la sine despre dezastrul petrecut în 1986, lângă ţara noastră. Românul care a fotografiat ruinele de la Cernobîl spune că încă este şocat de dezastrul găsit în Pripiat şi în satele din zona centralei nucleare.

Laborator de biologie din Pripiat. Lângă manualul deschis şi caietul de notiţe aflate pe banca scorojită se găseşte şi un os

Laborator de biologie din Pripiat. Lângă manualul deschis şi caietul de notiţe aflate pe banca scorojită se găseşte şi un os

Salon de spital, din Pripiat, cu paturi de fier ruginite şi pereţi scorojiţi, distrus după ce oraşul a fost evacuat în urmă cu 32 de ani

Salon de spital, din Pripiat, cu paturi de fier ruginite şi pereţi scorojiţi, distrus după ce oraşul a fost evacuat în urmă cu 32 de ani

Potrivit specialiştilor, explozia de la Reactorul 4 al Centralei nucleare Cernobîl, Ucraina, din 26 aprilie 1986, a generat radiaţii cât 500 de bombe nucleare de mărimea celor de la Hiroshima şi Nagasaki. Pentru a opri emisiile radioactive, zona activă a reactorului a fost acoperită cu un “sarcofag” de beton. Au fost puse în alertă nu numai autorităţile sovietice de la acea vreme, ci şi întreaga Europă. Cu toate acestea, un fizician român, Teodor Săndulescu, spune că la Cernobîl e rai, nu iad şi se întreabă unde sunt radiaţiile, în condiţiile în care vegetaţia s-a dezvoltat în continuare, după accidentul nuclear, iar numărul animalelor sălbatice a crescut de la un an la altul.

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

Sala unde elevii serveau masa a devenită depozit de măşti de gaze după evacuarea populaţiei din Pripiat, în mijlocul camerei fiind aşezată pe un scaun de lemn carcasa unui televizor vechi

Sala unde elevii serveau masa a devenită depozit de măşti de gaze după evacuarea populaţiei din Pripiat, în mijlocul camerei fiind aşezată pe un scaun de lemn carcasa unui televizor vechi

 

Casă de marcat ruginită, rămasă deschisă, cu monede şi bancnote în sertar, după evacuarea oraşului Pripiat din 27 aprilie 1986

Casă de marcat ruginită, rămasă deschisă, cu monede şi bancnote în sertar, după evacuarea oraşului Pripiat, din 27 aprilie 1986

 

Biroul unui director, cu un fotoliu roşu aşezat în dreptul ferestrelor sparte, şi un covor multicolor aflat pe pe jumătate sub apa îngheţată de pe podea

Biroul unui director, cu un fotoliu roşu aşezat în dreptul ferestrelor sparte şi un covor multicolor aflat pe jumătate sub apa îngheţată de pe podea

Conform unei investigaţii jurnalistice realizate de The Guardian, peste 300 de câini trăiesc la Cernobîl, devenind un fel de mascote ale zonei.

Piscina olimpică unde copiii din Pripiat învăţau să înoate şi se antrenau pentru proba de sărituri în apă de la înălţime, are acum toate ferestrele sparte, faianţa desprinsă şi a secat total

Piscina olimpică unde copiii din Pripiat învăţau să înoate şi se antrenau pentru proba de sărituri în apă de la înălţim, are acum toate ferestrele sparte, faianţa desprinsă

 

Trei paturi de fier, ruginite, goale, se află lângă fereastră, într-unul dintre saloanele maternităţii din Pripiat

Paturi de fier, ruginite, aflate într-unul dintre saloanele maternităţii din Pripiat, în care, cel mai probabil, dormeau nou-născuţii în momentul producerii accidentului nuclear de la Cernobîl

Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei
Recomandări
Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei

Accidentul de la Cernobîl va genera riscuri şi în următorii 3.000 de ani, sunt de părere specialiştii. Un sarcofag de beton a fost construit în grabă peste reactorului avariat, iar soluția permanentă de protecţie a început să fie construită la sfârșitul anului 2010 şi finalizată în 2016, când peste 30.000 de tone de oțel şi plumb au creat o structură etanşă, menită să blocheze emisia altor radiaţii în atmosferă.

Parcul de distracţii abandonat, din Pipiat, unde maşinuţele electrice, galbene, în care ar fi trebuit să urce copiii, au ruginit pe pista acoperită cu vegetaţie contaminată

Parcul de distracţii abandonat, din Pipiat, unde maşinuţele electrice, galbene, în care ar fi trebuit să urce copiii, au ruginit pe pista acoperită cu vegetaţie contaminată

Zona din jurul oraşului Pripiat, în nordul Ucrainei, este izolată de 30 de ani, iar specialiştii avertizează că efectele radiologice extrem de grave vor fi resimţite timp de trei milenii. Astfel că zona din jurul fostei centrale de la Cernobîl va putea fi considerată sigură pentru oameni abia în anul 4.986.


CITEȘTE ȘI:

Gheorghe Mărmureanu, despre viitorul mare cutremur. „Spre norocul Romaniei, viitorul mare cutremur va fi de adâncime”

VIDEO | Alina Şerban, actriţa de etnie romă care a devenit vedetă în Marea Britanie, va păşi pe covorul roşu de la Cannes. ”E un pas spre vindecarea noastră”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI