Un miros insuportabil razbeste prin usa intredeschisa de Taro Nakano. Incruntat japonezul intreaba: „Ati venit pentru gandaci, nu-i asa? O sa distrugem lumea asta. E terorism, da, e jihad”.
Povestea japonezului crescator de gandaci, insecte pe care intentiona sa le utilizeze ca „arme de distrugere in masa” ca sa porneasca „jihadul”, a fost publicata de mai toate ziarele nipone. Doi jurnalisti japonezi au auzit de ciudatul Taro Nakano si s-au prezentat la el acasa, sub pretextul ca ar dori sa cumpere cateva insecte. Ei au inregistrat convorbirea si, ulterior, Nakano a fost arestat.
„In ziua de azi, orice persoana cinstita e considerata idioata. Numai cei care se „murdaresc” razbesc in viata”, le-a spus japonezul celor doi jurnalisti. „Asa e si cu femeile. Toate sunt niste proaste. Bani, bani. Doar la asta le sta capul. Si nu au mustrari atunci cand iti baga cutitul pe la spate. O sa distrugem lumea asta. E terorism, da, e jihad. Ii voi teroriza pe toti cu gandacii mei”, a adaugat, cu convingere, Nakano.
Un barbat intre doua varste, niponul, care lucra ca bucatar, s-a trezit pe drumuri dupa ce cateva colege de serviciu s-au plans ca le hartuia sexual. Apoi s-a indragostit de o maseuza si, dupa trei zile, l-a luat la bataie pe prietenul acesteia, fapt care a dus la arestarea lui Nakano. Asa ca japonezului nu i-a mai ramas decat razbunarea. Si si-a amintit de teama, mai ales a femeilor, de gandaci. Intre timp, atacurile de la 11 septembrie i-au dat noi idei: nu mai era vorba de razbunarea pe femei, ci pe omenire, in general.
„Gandacii nu omoara omul, cel mult ii mananca genele… Dar imaginati-va ce panica se va produce cand le voi da drumul pe strada miilor de gandaci pe care ii am. Se vor produce accidente in lant; unii vor face infarct; gravidele vor face avort spontan; mintea oamenilor o va lua razna de groaza si, in final, se va duce de rapa economia Japoniei. Si a oricarei alte tari care va fi atacata de gandacii mei”, spune Nakano.
Pana in momentul arestarii sale, niponul isi petrecea mai tot timpul calculand de cate insecte mai avea nevoie pentru a-si pune planurile in aplicare. Psihologii consultati de presa din Japonia au confirmat ca un asemenea „atac” ar fi avut, cel putin teoretic, sanse de reusita, din cauza fricii si a panicii care se produce, de altfel nejustificat, la vederea gandacilor.