Prima etapă va însemna consolidarea faţadelor, acoperişurilor, refacerea instalaţiilor şi amenajarea spaţiilor publice din cele 3 corpuri ale clădirii.
Printre obiectivele proiectului se numără modernizarea, consolidarea şi reabilitarea clădirilor din staţia Bucureşti Nord, modernizarea spațiilor pentru călători, inclusiv a facilităţilor pentru persoanele cu dizabilităţi, montarea lifturilor, a sistemelor de control acces și crearea unor spaţii verzi centrale.
Proiectarea şi execuţia lucrărilor ar urma să dureze 55 luni, dintre care 9 luni de proiectare şi 46 de luni execuţie, iar termenul de depunere a ofertelor este 6 martie.
Autoritățile au estimat ca termen de finalizare anul 2027. „Avem un termen de 4 ani din momentul semnării contractului. Deci eu sunt convins că undeva, în 2027, dacă nu vom avea contestații și alte probleme neprevăzute, Gara de Nord va arăta cu totul și cu totul altfel”, a spus Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, la TVR, în decembrie 2022.
Gara de Nord este un monument istoric inaugurat în 1872, dar aflat într-o stare avansată de degradare. Ultima reparație capitală a avut loc în 1999.