Khaleej Times susține că generalul Abdel Aziz
al-Fagham se afla în vizită la un prieten când a fost împușcat. O dispută
verbală iscată între general și un anume Mamdouh Al Ali a degenerat rapid,
ultimul ieșind în casă și întorcându-se cu o pușcă, cu care l-a împușcat apoi
mortal pe Fagham, rănind alte două persoane aflate în acel moment înăuntru. Al
Ali a refuzat apoi să se predea la somațiile forțelor de securitate sosite la
fața locului și a fost omorât în urma unui schimb de focuri cu acestea.

”Generalul Abdel Aziz al-Fagham, garda de corp a regelui
Salman, a murit”, a anunţat cotidianul Saudi Gazette.

Televiziunea de stat Al-Ekhbariya a relatat că
generalul şi-a pierdut viaţa ”într-un schimb de focuri la Jeddah (vest) în
timpul unei dispute personale”. Jeddah, oraş-port la Marea Roşie, este locul
unde se mută guvernul pentru lunile de vară.

Generalul Fagham, extrem de apreciat în Arabia
Saudită, a fost şi garda de corp personală a fostului suveran Abdullah.

”Odihneşte-te în pace, eroule”, a scris pe Twitter
consilierul Curţii regale, Turki al-Sheikh.

Moartea generalului Abdel Aziz al-Fagham a provocat un
val de emoții pe reţelele sociale și în presa arabă, numeroși saudiţi regretând
dispariţia acestui ”înger păzitor” al suveranului lor. Ziarele saudite i-au
dedicat ode și l-au prezentat ca un erou nemuritor.

News 1 amintește că generalul Al- Fagham a fost
desemnat cel mai bun bodyguard din lume de către World Academy Organization.

 
 

Urmărește-ne pe Google News