„Astăzi, Garda Naţională de Mediu recepţionează 16 drone achizitionate prin programul PNRR. Ziua de azi marchează un moment istoric pentru Garda Naţională de Mediu, istoric şi firesc deopotrivă, anume dotarea celei mai importante instituţii de inspecţie şi control din domeniul protecţiei mediului cu tehnologie pe măsura atribuţiilor”, a transmis șeful Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Corlan.

„Aceste echipamente vor ajuta la depistarea poluatorilor în timp util, astfel încât acţiunile noastre să fie prompte, asigurând totodată şi un grad ridicat de prevenţie (…)”, a adăugat Andrei Corlan. 

Dronele de ultimă generaţie sunt achiziţionate în cadrul unui proiect PNRR pe care instituţia îl are în derulare, începând din 21 martie 2024, au precizat reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu.

„Sistemele aeropurtate, dotate cu senzori şi echipamente specifice activităţii de inspecţie şi control (termoviziune/filmare de noapte, capturi foto/video, măsurare a suprafeţelor şi volumelor), vor furniza informaţii în timp util de la diverse evenimente cu impact asupra mediului şi vor deveni un instrument esenţial în activitatea zilnică a comisarilor de mediu”, au precizat reprezentanţii Gărzii de Mediu. 

Zilele acestea, la Braşov, se desfăşoară a doua rundă a instructajului de care beneficiază comisarii celor 14 comisariate judeţene ale Gărzii de Mediu care vor fi dotate cu aceste echipamente. Este vorba despre Alba, Bacău, Bihor, Braşov, Brăila, Constanţa, Giurgiu, Iaşi, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Timiş şi Comisariatul General, care deserveşte şi zona Bucureşti-Ilfov.

Dronele vor fi utilizate după încheierea cursurilor de instruire şi înmatriculare.

Urmărește-ne pe Google News