Cele două rafinării vecine cu această localitate – Vega Rompetrol şi Petrotel Lukoil – au primit mai multe amenzi pentru diverse abateri, de la nerespectarea acordului de mediu, până la deversarea de ape uzate în râul Teleajen.

„În cursul anului 2018, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Prahova nu a aplicat sancţiuni contravenţionale pentru poluare pe raza comunei Blejoi”. Este răspunsul oficial al autorităţilor la întrebările puse de reporterii Libertatea.

Şi totuşi, comuna Blejoi s-a situat, în urmă cu nici trei săptămâni, în topul celor mai poluate localităţi la nivel european. Au arătat-o hărţile realizate la nivel mondial, au confirmat-o măsurătorile Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova, care au constatat indice dublu faţă de cel normal la poluarea cu pulberi în suspensie, un indicator extrem de nociv pentru sănătatea omului, care atacă lent dar iremediabil plămânii şi, în general, căile respiratorii, având, după cu spun medicii, efectul pulberilor dintr-o turnătorie sau dintr-o mină.

Posibilă cauză: materialul antiderapant

Şi atunci, de unde poluarea? Specialiştii de la Garda de Mediu Prahova lansează ipoteze care pe unii îi fac să zâmbească sceptic. Oficial, ipotezele se numesc „posibile cauze pentru creşterile valorilor mediei zilnice” ale indicatorului care arată pulberile în suspensie, iar acestea sunt, conform celor de la Garda de Mediu, traficul auto, instalaţiile de ardere industriale şi neindustriale (încălzirea locuinţelor).

Iar o a treia posibilă cauză, pe lângă cele două care fuseseră deja invocate de cei de la Garda de Mediu, este „posibila aplicare de material antiderapant datorită condiţiilor meteo”. Cu alte cuvinte, din cauza sării şi a nisipului care ar fi fost aruncate pe străzi într-o perioadă în care la Blejoi nu a nins.

Garda de Mediu nu ia deloc în calcul ipoteza că vreunul dintre agenţii economici care se situează chiar la limita localităţii Blejoi ar fi putut polua. Asta deşi, spre exemplu, în perioada 1-6 decembrie, adică atunci când s-au înregistrrat valorile îngrijorătoare rafinăria Vega a notificat Garda de Mediu Prahova cu privire la începerea procedurii de pornire a unor instalaţii. În plus, rafinăria Petrobrazi a anunţat şi ea oprirea planificată a unei instalaţii de cocsare. Manevrele celor doi agenţi ecnomici nu par a fi luate în calcul drept posibili factori ai poluării.

Şi totuşi amenzile au curs

În cursul acestui an, cele două rafinării vecine cu Blejoi şi care funcţionează pe raza municipiului Ploieşti – Rompetrol Rafinare – rafinăria Vega şi Petrotel Lukoil – au primit în repetate rânduri amenzi de la comisarii de mediu.

Astfel, Rafinăria Vega a primit patru amenzi în valoare totală de 290.000 de lei pentru abateri precum nerespectarea condiţiilor prevăzute în autorizaţia integrată de mediu sau a acordului de mediu privind ecologizarea batalurilor din incita rafinăriei.

Rafinăria Petrotel Lukoil a fost şi ea sancţionată în cursul acestui an to0t cu patru amenzi, în valoare totală de 230.000 de lei pentru emisii de fum cu ocazia unui incendiu la instalaţia de cracare catalitică, pentru evacuarea în rîul Teleajen a unor ape uzate incomplet epurate, care aveau urme şi miros specific de hidrocarburi, dar şi pentru poluare cu hidrogen sulfurat.

Libertatea a cerut celor două rafinării un punct de vedere cu privire la posibilele efecte ale activităţii lor asupra localităţii Blejoi la începutul lunii decembre, însă reprezentanţii celor două companii nu au oferit, până în prezent, un răspuns.


Citește și:

Măsurătorile mondiale din 4 decembrie au arătat că o comună din Prahova este cea mai poluată localitate din lume!

VIDEO | „Dosarele X” în Blejoi. Am fost în comuna prahoveană care pe 4 decembrie a fost cea mai poluată localitate din lume. «Nu am simțit nimic deosebit sau să se vadă ceva nor, mai deosebit. Nici miros»

Reacția șocantă a șefului Gărzii de Mediu Prahova la problema poluării de la Blejoi: „Aparatul a luat-o un pic razna. Ce măsuri pot eu să o iau?”

 
 

Urmărește-ne pe Google News