Deși APM București a suspendat luni autorizația de mediu a stației de sortare de la Cățelu pentru o perioadă de șase luni, după mai multe nereguli pe care societatea primăriei nu le-a rezolvat, primarul Robert Negoiță a trecut peste asta și și-a dat singur miercuri autorizație de funcționare.
Asta i-a nemulțumit pe localnicii care se plâng de doi ani de mirosul pe care îl emană gunoaiele și au protestat miercuri seară, la fel ca la începutul săptămânii, încercând să blocheze camioanele încărcate cu deșeuri să intre în stația de sortare. Scandalul s-a terminat la sosirea jandarmilor.
„Reluarea activității înseamnă infracțiune”
„Nu cunosc puterea juridică a acelei hotărâri pe care a dat-o Comitetul, dar clar nu e foarte mare”, a declarat Andrei Corlan, consilierul comisarului șef al Gărzii Naționale de Mediu, pentru Libertatea.
Acel document nu are relevanță. Absența autorizației de mediu atrage după sine încetarea activității, stația de sortare nu poate funcționa fără autorizație. Deci, conform legii, reluarea activității constituie infracțiune. Dacă ei vor continua să funcționeze, vom face plângere penală.
Andrei Corlan, consilierul comisarului șef al Gărzii Naționale de Mediu:
Și APM București a atras atenția că, odată suspendată autorizația de mediu, groapa de gunoi nu mai poate funcționa.
„Nu înțeleg în baza cărei legislații au făcut asta. Nu cunosc să existe prevederi după care suspendarea să fie ridicată altfel decât în instanță sau dacă Garda de Mediu ne informează că toate măsurile dispuse au fost respectate”, spunea miercuri seară Mihaela Aldea, directoarea AMP București, contactată de Libertatea.
O parte dintre problemele de la stația aflată la granița dintre București și Ilfov sunt deja pe masa procurorilor, pe care Garda de Mediu i-a sesizat pentru că SD3 Salubrizare și Deszăpezire nu a desființat celulele de compost în care au fost depozitate deșeuri municipale amestecate.
După scandalul de luni, inspectorii de mediu au făcut un nou control la stația de sortare de la Cățelu, care a costat primăria lui Negoiță 11 milioane de euro.
În urma verificărilor, instituția a mai dat două amenzi societății primăriei: una de 30.000 de lei, pentru că mașinile nu aveau autorizație de transport, și una de 100.000 de lei, pentru că Salubrizare și Deszăpezire S3 nu a scos încă deșeurile depozitate neconform, în aer liber, pe platforma betonată, a precizat Corlan pentru ziar.
Sunt deja opt amenzi cu care Garda de Mediu a taxat Primăria Sector 3 pentru neregulile de la stația de sortare de lângă Cățelu.
este totalul amenzilor.
Adică peste 100.000 de euro.
Consilierul de la Garda de Mediu promite noi controale la groapa de gunoi a lui Negoiță, având în vedere istoricul de probleme pe care le are aceasta.
Primarul Sectorului 3 Robert Negoiță nu a răspuns apelurilor și mesajelor venite din partea ziarului în această săptămână.
Peste un an de probleme și amenzi
Libertatea a scris încă din octombrie 2019 despre stația de sortare a deșeurilor făcută pe granița dintre București și Ilfov, la distanță infimă de gospodării, 100 de metri de curți. Oamenilor li s-a spus inițial că în amplasament va fi depozitată sarea necesară pentru deszăpezire. De-a lungul timpului, vecinii au acuzat de mai multe ori încălcări ale legii, pentru care firma a fost amendată de fiecare dată.
Și Ministerul Sănătății, prin DSP București, a reacționat anul trecut și a spus că stația de sortare „contravine prevederilor” pentru că încalcă distanța de un kilometru până la locuințe.
Toate articolele pe acest subiect: