„Știți că sunt într-o opoziție activă de mulți ani împotriva lui Vladimir Putin și trebuie să spun că, înaintea invaziei din Ucraina, de anul trecut, am remarcat că sunt câteva țări care au înțeles clar care sunt planurile lui Putin. Aș putea numi 3: Lituania, Polonia și România. Văd că țara voastră are o poziție foarte solidă pro-Ucraina, deci îmi face plăcere și mai mult să mă aflu aici”, a declarat Kasparov.

„Vestul nu a învățat lecțiile istoriei. Putem să ne întoarcem până în anii 30, când ascensiunea lui Hitler nu a fost complet ignorată, dar tratată foarte superficial. Însă atunci era o experiență în premieră pentru britanici și francezi, care nu au încercat să facă afaceri cu Hitler, doar au vrut să mențină pacea“,a contextualizat marele campion de șah.

Acum, tragic este că, în ciuda crimelor fățișe înfăptuite de Putin în Rusia și în exteriorul ei, Vestul a încercat mereu să-i găsească scuze. Iar cei ca mine, care au încercat să tragă continuu un semnal de alarmă, au fost complet ignorați. 

Garry Kasparov:

Foto: Gazeta Sporturilor

„Vestul a igorat fiecare linie roșie încălcată de Kremlin”

„Am avut o lume condusă de lideri precum Angela Merkel și Barack Obama care au ales mereu să ignore, să ducă o politică „see no evil, hear no evil”. Nu vreau să analizez iarăși fiecare dezastru în parte, de când Putin a distrus democrația în Rusia, atacul asupra Georgiei, anexarea Crimeei etc. Vestul a ignorat fiecare linie roșie încălcată de Kremlin“, a completat Kasparov.

„Ucraina e linia întâi în acest război împotriva tiraniei. Ferească Dumnezeu să piardă! Nu e vorba doar despre Putin și teritorii, nu asta e chestiunea. Miza e mai importantă decât teritoriile cucerite”, continuă Kasparov, care este considerat cel mai mare șahist din istorie.

Kasparov crede că „dacă ucrainenii au succes, din momentul în care războiul va începe să meargă rău pentru Putin, istoria Rusiei ne învață că populația se va întoarce împotriva dictatorului. Revolta va fi inevitabilă. Doar ucrainenii pot să trimită acest mesaj. Nu Garry Kasparov, nu Alexei Navalnîi, nu Mihail Hodorkovski“.

„Dictatura lui Putin este personalizată, nu e una de partid. Uniunea Sovietică era altceva, era o dictatură comunistă înarmată cu o ideologie și cu un birou politic capabil să-i supraviețuiască liderului. Însă regimul lui Putin e similar cu cel al lui Ceaușescu“, remarcă marele maestru rus născut la Baku, în Azerbaidjan.

„În mod normal, dictatorii nu supraviețuiesc războaielor. Mai ales dacă Putin pierde Crimeea, pe care a făcut-o centrală în politica sa. Când steagul ucrainean se va ridica în Sevastopol, lumea va vedea, ca-n Hans Christian Andersen, că regele e gol”, adaugă marele șahist, unul dintre principalii opozanți ai regimului de la Kremlin.

Marele campion rus Garry Kasparov la Superbet Chess Clasic. Foto: Gazeta Sporturilor

De la mafia de la Kremlin, la „noua Rusie”

Kasparov susține „amenințarea cu războiul nuclear nu mai merge, e un bluf inutil. Fiindcă regimul lui Putin nu e construit pe sacrificiu, ci e ca-n nafie, axat pe loialitate”.

Marele șahist consideră că „aceasta trebuie să fie ultima manifestare a Imperiului Rus. Noul stat rus, în orice formă va supraviețui, trebuie să fie o democrație, bineînțeles, dar o republică parlamentară, un nou aranjament constituțional mai apropiat de forma Statele Unite, decât de Imperiul Rus. Acestea sunt elementele-cheie care ne-ar oferi o șansă să revenim în rândul țărilor civilizate”.

Campionul mondial din perioada 1985-2000 și-a anunțat retragerea din șahul profesionist în 2005. După retragere, Kasparov s-a implicat în politică, devenind șeful opoziției politice din Rusia, fiind un adversar declarat al lui Vladimir Putin.

Din 1985 și până în 2005, Kasparov a fost deținătorul celui mai ridicat scor atins vreodată de un șahist, fiind depășit doar de Magnus Carlsen, în martie 2013.

Citiți interviul integral, pe gsp.ro.

Urmărește-ne pe Google News