Întâmplare nefericită pentru un bărbat din județul Botoșani. Acesta a fost găsit aproape îngheţat de rude lângă cocina porcului pe care se pregătea să îl taie. Doar că, probabil din cauza consumului de alcool, acesta a adormit și a fost gpsit aproape înghețat, scrie Monitorul de Botoașni.

Pacientul a fost transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalul Judeţean unde a fost învelit cu o pătură specială care să-i crească temperatura corpului cu un grad pe oră.

Citește și: Beat fiind, şi-a pierdut căruţa și calul când se întorcea acasă

Cazul vine la doar câteva zile după ce un alt bărbat a ajuns la spital în hipotermie. În vârstă de 59 de ani, din Corni, acesta a zăcut ore bune într-un şanţ, iar atunci când a fost preluat de cadrele medicale avea temperatura corpului de doar puţin peste 23 de grade.

Cadrele medicale de la Unitatea de Primiri Urgenţe au precizat că nu-şi aduc aminte un alt an în care să vi avut atât de multe cazuri de persoane ajunse la ele în hipotermie.

Citește și: Tocană de porc gătită în bere

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Știrileprotv.ro
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro

Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Proiectul uriaș prin care România poate ajunge o forță în regiune. Platforma a ajuns deja la Constanța și a costat sute de milioane de euro
FANATIK.RO

„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
GSP.RO

Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Elle.ro

Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro

Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
Observatornews.ro
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI