Bărbatul care susține că a găsit un gândac în pâinea cumpărată de la un magazin din Vulcan și-a făcut publică pățania pe Facebook, unde a redat și dialogul halucinant pe care l-a avut cu reprezentanții brutăriei. ”Administratorul acestei brutarii a spus ca este susan. Voi vedeți acest «susan», pentru că eu nu văd decât o goangă în pâine! Acum voi alegeți dacă mai cumpărați pâine de acolo. Eu m-am lecuit”, a spus bărbatul.
Acesta a pus și câteva fotografii pentru a-și susține afirmațiile, iar postarea lui a ajuns până la urmă și în atenția instituției județene de control și pentru siguranța în alimentație. Astfel, o echipă formată din inspectori în alimentație a demarat, azi dimineață, o serie de verificări la brutăria în cauză.
”Noi ne-am autosesizat, colegii mei din Valea Jiului ne-au semnalat problema și am trimis imediat o echipă de la Deva. În urma controlului, în funcție de ce se găsește la fața locului, pot fi luate o serie de măsuri, de la sancțiune și până la suspendarea activității”, a declarat Mihai Dionisie Jula, director executiv DSVSA Hunedoara.
Inspectorii DSVSA Hunedoara au mai amendat în acest an o unitate de panificație din Vulcan cu 6.000 de lei, după ce în urma unor verificări au fost descoperite nereguli care puteau pune în pericol sănătatea consumatorilor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro