Soţul acuză personalul

“Pacienta de 26 de ani avea o imunitate foarte scăzută, anemie, sindrom anemic, cu TBC cavernos la plămâni, era într-o situaţie gravă şi decompensată din punct de vedere medical. Chiar dacă avea 26 de ani, vreau să se interpreteze lucrurile medical. Noi vom face o anchetă pe care o vom finaliza vineri şi care va fi pusă la dispoziţia Colegiului Medicilor”, a declarat Horia Timiş.
Bărbatul Patriciei acuză însă că nici măcar nu s-au făcut eforturi pentru a o resuscita pe tânără şi, în momentul în care el a ajuns la spital, personalul medical nu a putut să precizeze cu exactitate cauza decesului, iar când a cerut examinare medico- legală, a fost chiar el trimis după un doctor legist.
Găsită fără viață în WC-ul salonului
↑ Aici, într-o toaletă a instituţiei, şi-a dat ultima suflare tânăra

Erau doar două asistente şi un doctor în unitatea medicală

Tânăra moartă în toaleta Spitalului TBC de la Aiud se dovedeşte a fi o altă victimă a sistemului găunos de Sănătate, după ce managerul instituţiei a explicat că în noaptea respectivă doar trei cadre medicale erau în spital. “În noaptea respectivă lucrau doar două asistente şi un medic de gardă. Aşa sunt gărzile la noi – suntem un spital mic, iar trei oameni pe tură sunt suficienţi la cei 120 de pacienţi pe care îi avem”, a declarat Vasile Vultur, managerul Spitalului TBC din Aiud. Directorul a mai adăugat că personalul medical a încercat să o resusciteze pe femeie, dar au ajuns prea târziu. Tânăra decedase deja.

Cât de mult au ridicat audiențele Realitatea Plus femeia-locomotivă Anca Alexandrescu și candidatul ezoteric Călin Georgescu
Recomandări
Cât de mult au ridicat audiențele Realitatea Plus femeia-locomotivă Anca Alexandrescu și candidatul ezoteric Călin Georgescu


Alte erori medicale

Încă e gravidă… după avort! Un alt caz şocant s-a petrecut la Matenitatea Bega, din Timişoara, acolo unde acum două luni, o tânără din Recaş a făcut un chiuretaj, dar a aflat zilele trecute că este gravidă în patru luni. “Doamna doctor mi-a spus că, probabil, am avut gemeni. A zis că mă chiuretează gratis, ca să nu fac scandal”, ne-a declarat Adelina Socaciu. Fata s-a hotărât să păstreze copilul, însă se teme acum pentru sănătatea fătului ei deoarece, după avort, a luat antibiotice. (Claudia Albu)


L-au operat la mâna sănătoasă

Un alt caz revoltător a intrat, săptămâna trecută, în atenţia Colegiului Medicilor. Părinţii unui copil de trei ani s-au plâns că un chirurg de la spitalul din Petroşani, Hunedoara, le-a operat fiul la mâna sănătoasă, nu la cea la care avea probleme. Oamenii au remarcat cu stupoare când băiatul a ieşit din operaţie că intervenţia a fost făcută la mâna stângă, în loc de cea dreaptă, unde avea ruptura de ligament. Familia a făcut plângere la Poliţie şi la Colegiul Medicilor.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Alimentul pe care românii îl adoră, dar care influențează testele antidrog. Mulți îl consumă dimineața, iar apoi se urcă la volan
FANATIK.RO
Alimentul pe care românii îl adoră, dar care influențează testele antidrog. Mulți îl consumă dimineața, iar apoi se urcă la volan
Alina Ceușan, prima reacție după ce a fost înlocuită de Gina Pistol ca prezentatoare la Vocea României. Ce mesaj a transmis creatoarea de conținut
Elle.ro
Alina Ceușan, prima reacție după ce a fost înlocuită de Gina Pistol ca prezentatoare la Vocea României. Ce mesaj a transmis creatoarea de conținut
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Unica.ro
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Cine este Luigi Mangione? Băiat de bani gata, furios pe America corporatistă, a canalizat ura americanilor faţă de asiguratorii medicali
Observatornews.ro
Cine este Luigi Mangione? Băiat de bani gata, furios pe America corporatistă, a canalizat ura americanilor faţă de asiguratorii medicali
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI