Conform reprezentanților IPJ Alba, fiica femeii a fost cea care i-a înștiințat pe oamenii legii din Aiud că mama sa a fost înșelată.

„Din primele verificări efectuate, a reieşit faptul că femeia, în vârstă de 83 de ani, în urma unui apel primit prin reţeaua de telefonie fixă, ar fi fost înşelată cu suma de 25.000 de lei, sub pretextul că o cumnată ar fi fost implicată într-un accident rutier, iar banii sunt necesari pentru a ajuta persoana în cauză”, au transmis polițiștii.

Recomandările autorităților pentru a nu pica în plasa escrocilor:

În cazul în care sunteți sunat și vi se cer bani pentru a sări în ajutorul unei rude, oamenii legii vă recomandă să solicitați mai multe informații privind spitalul, unitatea de poliție sau parchet unde ar fi persoana implicată în accident. Ulterior, verificați informațiile, sunând la instituțiile în cauză.

Autoritățile recomandă să încheiați discuția și să încercați să dați de ruda la care face aluzie apelul sau persoane care o cunosc.

„Chiar dacă cel care vă sună «vă recomandă» să fiţi discret sau vă spune că nu puteţi lua legătura direct cu ruda dumneavoastră, deoarece autorităţile i-au ridicat telefonul,  nu vă încredeţi în el! Trebuie să ştiţi că reprezentanţii Poliţiei sau ai Parchetului nu confiscă telefoanele mobile ale celor implicaţi în accidente rutiere.

Sondaj Verifield la comanda lui Nicușor Dan. George Simion rămâne favorit, surpriză uriașă pe locul 2
Recomandări
Sondaj Verifield la comanda lui Nicușor Dan. George Simion rămâne favorit, surpriză uriașă pe locul 2

Sunaţi la 112! Nu acceptaţi o întâlnire directă cu persoana care v-a apelat, înainte de a discuta cu un poliţist!”, au mai transmis poliţiştii.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Operațiile estetice l-au transformat total! Fernando Colunga, actorul din "Esmeralda", e de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate la 57 de ani / FOTO
Unica.ro
Operațiile estetice l-au transformat total! Fernando Colunga, actorul din "Esmeralda", e de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate la 57 de ani / FOTO
Laura Vicol nu s-a mai putut stăpâni după ce s-a spus că ar face nunta în secret cu Sorin Grindeanu: „Bine că nu e Călin Georgescu...” De nebănuit ce a urmat apoi
Viva.ro
Laura Vicol nu s-a mai putut stăpâni după ce s-a spus că ar face nunta în secret cu Sorin Grindeanu: „Bine că nu e Călin Georgescu...” De nebănuit ce a urmat apoi
Fiica Andreei Esca, în cea mai obraznică ținută purtată vreodată! Dar stai să o vezi pe Gabriela Oțil. Soția lui Dani NU și-a mai pus fustă și a ridicat pulsul la un eveniment de mare calibru
Libertateapentrufemei.ro
Fiica Andreei Esca, în cea mai obraznică ținută purtată vreodată! Dar stai să o vezi pe Gabriela Oțil. Soția lui Dani NU și-a mai pus fustă și a ridicat pulsul la un eveniment de mare calibru
Armele vitale pentru ca România și UE să poată ține la distanță Rusia. General: „Mulți europeni sunt îngrijorați din cauza asta”
Adevarul.ro
Armele vitale pentru ca România și UE să poată ține la distanță Rusia. General: „Mulți europeni sunt îngrijorați din cauza asta”
Anunțul făcut de Diana Dumitrescu după 6 ani de căsătorie cu Alin Buroi, cu care are un băiețel. Ce a mărturisit actrița: „Avem momente când nu ne vorbim, este ceva…”
Elle.ro
Anunțul făcut de Diana Dumitrescu după 6 ani de căsătorie cu Alin Buroi, cu care are un băiețel. Ce a mărturisit actrița: „Avem momente când nu ne vorbim, este ceva…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Angajata unui magazin a primit 65.000 € despăgubiri, după ce a fost întrebată de şeful ei de ce vrea să lucreze
Observatornews.ro
Angajata unui magazin a primit 65.000 € despăgubiri, după ce a fost întrebată de şeful ei de ce vrea să lucreze
Horoscop 1 aprilie 2025. Capricornii sunt mai înclinați către plăceri, ceea ce poate fi un lucru bun, pentru că îi îndeamnă să facă ceea ce le place
HOROSCOP
Horoscop 1 aprilie 2025. Capricornii sunt mai înclinați către plăceri, ceea ce poate fi un lucru bun, pentru că îi îndeamnă să facă ceea ce le place

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI