„O astfel de decizie unilaterală este, desigur, o încălcare a contractelor existente, ceea ce ar duce la o încetare a livrărilor”, a declarat Miller la televiziunea de stat.

Conflictul din Ucraina a determinat clienții din Uniunea Europeană să își reducă achizițiile de energie din Rusia, în timp ce G7 și UE încearcă să impună un plafon de preț pentru petrolul și gazele rusești.

Miercuri, şeful Gazprom a avertizat că nu există „nicio garanție” că Europa va supraviețui în această iarnă fără gazul rusesc.

Luna trecută, președintele Vladimir Putin a amenințat că va întrerupe livrările de energie dacă vor fi impuse plafoane de preț, avertizând Occidentul că va fi „înghețat” precum coada lupului dintr-un celebru basm rusesc.

Tăierea livrărilor din Rusia, al doilea mare exportator de petrol din lume după Arabia Saudită și primul exportator mondial de gaze naturale, ar zgudui piețele energetice globale, lăsând economia mondială să se confrunte cu prețuri și mai mari la energie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News