Cuprins:
Germania a lansat în data de 30 martie un „avertisment timpuriu” cu privire la o posibilă penurie de gaze.
Robert Habeck, ministrul german al economiei, a spus că avertizarea este una preventivă și a cerut consumatorilor să folosească gazul cu moderație.
Problema vine după ce președintele rus Vladimir Putin a declarat în data de 23 martie că a instruit Gazprom să treacă la plata în ruble a gazelor.
Măsura, care ar duce la aprecierea rublei, a fost respinsă de majoritatea liderilor Uniunii Europene deoarece violează termenii contractuali.
Însă termenul anunțat de Putin, 1 aprilie, se apropie rapid, iar autoritățile ruse au amenințat că „nu există gaz gratis”.
Conform surselor Kommersant, Gazprom analizează posibilele consecințe ale sistării gazelor.
Plățile pentru gazele livrate în luna martie trebuie făcute în data de 1 aprilie, conform ziarului rus.
Gigantul rus a refuzat să comenteze situația.
Putin a dat înapoi
Cancelarul german Olaf Scholz a discutat miercuri cu președintele rus Vladimir Putin despre situație, la solicitarea părții ruse.
Conform Deutsche Welle, Putin i-a spus lui Scholz că plățile vor continua să fie efectuate în euro prin Gazprombank, care nu este afectată de sancțiuni. Banca va converti apoi banii în ruble.
Germania este cel mai mare client al Gazprom. În 2020, aceasta a importat 45,8 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia, iar anul trecut cantitatea a crescut cu 10%, ajungând la 50,1 miliarde de metri cubi, conform S&P Global.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, nu a comentat informația expusă de ziar, însă a spus că plata în ruble nu va fi lansată direct pe 31 martie.
„Plățile și livrările sunt procese consumatoare de timp… Nu este ceva ce poate fi implementat mâine, însă trebuie plătit în ruble”, a spus el, conform ziarului.
„Statele neprietenoase” sunt cele care au impus sancțiuni Rusiei după invadarea Ucrainei. Pe listă se află Uniunea Europeană și Statele Unite, dar și alte țări precum Japonia sau Canada.
Cum stă România
România nu are contracte directe cu Gazprom și importă gaze prin doi intermediari. Importurile României din Rusia sunt de 10-15% din consumul anual, în timp ce importurile totale ajung la 27-29%.
Țara noastră ar putea primi în acest an primele gaze din Marea Neagră, după demararea producției Black Sea Oil & Gas.