Geamul de la ușa principală a muzeului a fost făcut țăndări de persoane necunoscute, cioburile fiind împrăștiate peste tot în fața intrării instituției.

Paznicul care strângea cioburile a declarat, în glumă, pentru Libertatea, că geamurile s-au spart „din cauza curentului”. O femeie care trecea prin zonă a spus că „un copil a aruncat cu o piatră”.

Libertatea a cerut detalii și de la Poliție, și de la directorul Muzeului, Luis Popa, și va publica răspunsurile când le va primi.

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a anunțat că nu va participa la ediția din acest an a proiectului Noaptea Muzeelor, deoarece se solidarizează cu ceilalți colegi din muzeele din țară, protestând față de salariilor extrem de mici din sectorul muzeal, se arată într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook a instituţiei.

Astfel, Muzeul Antipa a avut un program normal de vizitare între 10:00 şi 20:00, cu ultima intrare la ora 19:00. „Sistemul de salarizare actual reprezintă o amenințare extrem de severă la adresa procesului de management al unui muzeu. Dacă vrem să avem în continuare muzee funcționale, trebuie găsită o soluție pentru creșterea nivelului de salarizare în muzeele care au fost uitate până acum. Ministerul Culturii a înțeles de la început acest lucru și a propus ordonanța de creștere salarială. Trebuie doar ca restul Guvernului sa înțeleagă”, au transmis reprezentanții muzeului Antipa.

Călin Georgescu, prima reacție după decizia CCR. A refuzat să îndemne alegătorii spre George Simion sau alt candidat
Recomandări
Călin Georgescu, prima reacție după decizia CCR. A refuzat să îndemne alegătorii spre George Simion sau alt candidat

Sindicaliştii din muzee au protestat sâmbătă, 18 mai, în faţa Ministerului Culturii, între orele 16.00 și 19.00, şi în Piaţa Victoriei, de la ora 19.45, la ediția aniversară a 20 de ani a Nopții Muzeelor. 

Lucrătorii din muzee și biblioteci spun că sunt în acest moment de departe pe ultimul loc în sistemul salarial public din România și că s-a ajuns la „un moment de tensiune maximă”.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 17 mai, că „mă duc voluntar patru ore, dacă e nevoie” la Muzeul Antipa și că „beau o cafea şi rezist”. Afirmațiile au venit după ce șeful Executivului a spus că protestele muzeografilor care cer mai mulți bani sunt un „șantaj”.

4409080697845671970735008632535467467333750n-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

FOTO: Cristian Otopeanu

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (15)

danutz61   •   19.05.2024, 12:14

Multi sarantoci care nu au bani sa viziteze normal muzeul. Sunt tot aia cu tigaile. Nu stiu ca a deschis tot timpul anului sica mai are si evenimente cu expozitii.

catalinarjoca   •   19.05.2024, 10:16

Din păcate cei care am avut de suferit suntem noi cei care am dorit sa vizităm câteva muzee în timpul nopții. Din încăpățânarea angajaților care pot sa demonstreze în fiecare zi au pierdut doar potențialii vizitatori. RUSINE

    PaulMarmureanu   •   19.05.2024, 12:44

    catalinarjoca   •  19.05.2024, 10:16

    Din păcate cei care am avut de suferit suntem noi cei care am dorit sa vizităm câteva muzee în timpul nopții. Din încăpățânarea angajaților care pot sa demonstreze în fiecare zi au pierdut doar potențialii vizitatori. RUSINE

    Cred ca abordarea asta de a da vina pe angajații muzeelor este greșită. Ei pentru "noaptea muzeelor" nu primesc finanțare de la stat, este organizat de muzee mai mult sau mai puțin din proprie inițiativa și ținând cont ca este și cel mai mare eveniment public din cadrul acestor instituții și ca angajații atrag semnale de mai bine de 4 ani la ministerul culturii și la guvern ca lipsa de finanțare aduce la plecarea experților și implicit la riscul degradării exponatelor, dar și a clădirii în sine, neparticiparea lor a fost cea mai buna opțiune de a aduce aceste probleme în fata publicului și de a pune presiune pe guvern. Angajații au mult mai multe atribuții decât prezentarea și menținerea exponatelor (recomand citirea fisei postului de la experți pentru cei interesați). Lipsa unui salariu competitiv duce la plecarea angajaților și implicit la degradarea treptata a instituției, iar cei care rămân trebuie sa compenseze. A da vina pe ei doar ajuta la declinul întregii instituții.

    Realist2023   •   19.05.2024, 10:38

    catalinarjoca   •  19.05.2024, 10:16

    Din păcate cei care am avut de suferit suntem noi cei care am dorit sa vizităm câteva muzee în timpul nopții. Din încăpățânarea angajaților care pot sa demonstreze în fiecare zi au pierdut doar potențialii vizitatori. RUSINE

    Muzeul Antipa e acolo din 1908, sa inteleg ca pana acum n-ai avut vreme sa-l vizitezi ? Tips: incearca si ziua !

      danutz61   •   19.05.2024, 12:16

      Realist2023   •  19.05.2024, 10:38

      Muzeul Antipa e acolo din 1908, sa inteleg ca pana acum n-ai avut vreme sa-l vizitezi ? Tips: incearca si ziua !

      Pai n-are bani. El si filmele le vede doar pe torrente, nu pe platforme de streaming.

HOPAHPO   •   19.05.2024, 10:15

A fost o provocare din partea lui Ciolacu . Cum nimeni nu l a primit ca exponat , s a suparat si a spart geamurile . Directorul muzeului i a explicat ca trebuie sa astepte vre o 100 de ani ca sa poata sa l expuna , dar dansul nu vrea sa astepte. Striga sus si tare ca Ciuca este inauntru si el nu poate sa ramana afara ca vin moldovenii . Pai ce facem Ciolacule , la muzeu nu ai preferinte , cand iti vine vremea gasim un loc intre un dinosaur si un urs carpatin, promisiune . Pana atunci cauta sa treci neobservat , fiinca cainii din Voluntari sant infometati rau de tot .

Vezi toate comentariile (15)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Ce avere are Nicușor Dan. Încă locuiește cu chirie și nici nu și-a schimbat mașina, dar mulți au rămas surprinși când au văzut această mențiune din declarația lui de avere. Ce s-a aflat
Viva.ro
Ce avere are Nicușor Dan. Încă locuiește cu chirie și nici nu și-a schimbat mașina, dar mulți au rămas surprinși când au văzut această mențiune din declarația lui de avere. Ce s-a aflat
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Libertateapentrufemei.ro
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
„UE seamănă mai mult cu Uniunea Sovietică". Mesajul lui Mario Nawfal după decizia CCR privind candidatura lui Călin Georgescu
Adevarul.ro
„UE seamănă mai mult cu Uniunea Sovietică". Mesajul lui Mario Nawfal după decizia CCR privind candidatura lui Călin Georgescu
Anca Dumitra, dezvăluiri emoționante despre băiețelul ei, care va împlini în curând 6 luni: „O dragoste pe care n-am mai simțit-o...”
Elle.ro
Anca Dumitra, dezvăluiri emoționante despre băiețelul ei, care va împlini în curând 6 luni: „O dragoste pe care n-am mai simțit-o...”
Ce este și ce efecte are ketamina, drogul pe care miliardarul Elon Musk a recunoscut îl consumă
Unica.ro
Ce este și ce efecte are ketamina, drogul pe care miliardarul Elon Musk a recunoscut îl consumă
Sumele transferate între membrii familiei ar putea fi impozitate cu 70%
Observatornews.ro
Sumele transferate între membrii familiei ar putea fi impozitate cu 70%
Horoscop 12 martie 2025. Săgetătorii au șansa de a trece peste anumite obstacole interioare care le îngreunau viața de familie
HOROSCOP
Horoscop 12 martie 2025. Săgetătorii au șansa de a trece peste anumite obstacole interioare care le îngreunau viața de familie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI