Sângerări nazale nocturne, stări de rău, de oboseală, dar și o umflătură apărută ca din senin pe gât au fost primele semne care au făcut-o pe Geanina, pe atunci elevă în clasa a XII-a, să ceară sfatul unui medic. Specialiștii care au consultat-o nu au observat nimic și, drept urmare, fata s-a tratat, la indicațiile acestora, cu geluri antiinflamatorii. Dar și cu mult optimism venit din interiorul sufletului unei fete care spera ca totul să fie cauzat doar de stresul pregătirii examenului de bacalaureat și al celui pentru admiterea la facultate.

Bolnavă de cancer și studentă cu bursă de merit

Șase luni mai târziu, pe când era studentă la Geografie, la Universitatea București, tinerei i s-a făcut rău în camera de cămin. Ganglionii de la gât, care păreau să fi dispărut, s-au umflat brusc precum niște baloane, iar temperatura corpului a crescut alarmant. Acela a fost momentul în care Geanina a pornit-o pe un drum, același pe care se află și astăzi, după aproape patru ani, pentru a scăpa de boala ce i s-a cuibărit în corp.

”Medicii care mă consultaseră până atunci nu au reușit să afle despre ce e vorba. Abia după investigațiile pe care le-am făcut după criza suferită la cămin am aflat ce probleme am. Așa, la aproape un an am început să fac chimioterapie și radioterapie pentru tumora ce mi-a fost descoperită în spatele nasului. Am urmat planul de tratament indicat de medicii de la Spitalul Colțea și lucrurile păreau că merg spre bine… Nu a fost așa… A început să mă doară foarte rău spatele. Mi-am zis că o fi de la rucsacul greu pe care îl foloseam pentru școală”, povestește Geanina care, pentru meritele școlare, a primit bursă de merit în primul an de facultate.

Senatul schimbă a treia oară accesul angajaților. Salariații vor fi puși să ocolească Parlamentul, o nouă firmă va livra un sistem mai scump – EXCLUSIV
Recomandări
Senatul schimbă a treia oară accesul angajaților. Salariații vor fi puși să ocolească Parlamentul, o nouă firmă va livra un sistem mai scump – EXCLUSIV

Geanina s-a tratat în Europa și Turcia între două examene

Specialiști din spitale de stat sau private din Vrancea, Constanța și București nu au reușit să găsească leacul pentru boala Geaninei, așa că studenta a cerut ajutorul medicilor din Italia, din Austria și din Turcia, unde și-a trimis dosarul medical. Au urmat tratamente extrem de costisitoare pe care le-a urmat, în repetate rânduri, cu sacrificii uriașe. Pleca din țară, doar între două examene, pentru a nu pierde pasul cu facultatea la care ținea atât de mult.

Medicii i-au spus că e vindecată, dar boala a recidivat cu forță

”Cu sprijin financiar din donații am fost cu mama, de mai multe ori, la tratament și investigații la clinici din mai multe țări: Italia, Austria și Turcia. Am cheltuit sume exorbitante pentru bugetul nostru. La un moment dat, am primit vestea că am învins boala, că nu mai e activitate la nivelul celulelor cancerigene. Însă, ultimele examene medicale făcute în România, la o clinică din București – ecografii, scientigrafii, examene ORL – mi-au arătat altceva. La ficat am metastaze hepatice, oasele coloanei, ale bazinului ale sternului, ale mâinilor și ale picioarelor, ale întregului corp, de fapt, sunt afectate de cancer, iar ganglionii de la gât sunt inflamați”, vorbește Geanina despre cum s-a deteriorat starea ei e sănătate.

”Sper ca strigătul meu de ajutor să fie auzit de cât mai mulți oameni cu suflet”

Diagnosticată după recidiva bolii cu cancer de rinofaringe cu multiple metastaze osoase și hepatice de gradul IV, Geanina mai are o șasă. Imunoterapia. Tratamentul care, la un moment dat, i-a făcut bine. Însă, pentru a ajunge din nou în Turcia, la ”Memorial Hastanesi” din Istanbul, tânăra de 22 de ani, proaspătă absolventă de facultate, are nevoie urgent de 25.000 de euro, bani necesari investigațiilor și ședințelor de imunoterapie prinse în planul de tratament gândit de medicii turci.

Strategia lui Vladimir Putin de a slăbi democrațiile occidentale, dezvăluită de fostul consilier al lui Obama pentru Rusia
Recomandări
Strategia lui Vladimir Putin de a slăbi democrațiile occidentale, dezvăluită de fostul consilier al lui Obama pentru Rusia

”Imunoterapia e o șansă la viață de care nu am cum să beneficiez fără acei 25.000 de euro. Suntem o familie cu venituri modeste și numai ajutorul oamenilor sau al fundațiilor mi-ar putea permite să ajung să fac acest tratament care m-ar putea vindeca. Sper ca strigătul meu de ajutor să fie auzit de cât mai mulți oameni cu suflet”, este apelul disperat al Geaninei.

Cei care doresc să o ajute pe Geanina o pot face donând în următoarele conturi ale Fundației Ringier România:

RO98 BACX 0000 0012 7457 7001 – RON
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177 – EUR

Donează online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5 % din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro

Citește mai multe despre copiii pe care FUNDATIA RINGIER ii sprijina de 7 ani la rubrica AJUTA COPIII

ACȚIUNE UMANITARĂ FINANȚATĂ ȘI PUBLICATĂ DE FUNDAȚIA RINGIER

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
S-a aflat cum au ales, de fapt, Nicușor Dan și soția lui numele Aheea și Antim pentru copiii lor: "În momentul ăla..."
Viva.ro
S-a aflat cum au ales, de fapt, Nicușor Dan și soția lui numele Aheea și Antim pentru copiii lor: "În momentul ăla..."
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Libertateapentrufemei.ro
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
„A venit vremea să ne luăm țara înapoi!” Un bărbat care anunțase că se întoarce în România, oprit la frontieră: ce avea în bagaje
Adevarul.ro
„A venit vremea să ne luăm țara înapoi!” Un bărbat care anunțase că se întoarce în România, oprit la frontieră: ce avea în bagaje
A uitat-o complet pe Babs! Dorian Popa și noua lui parteneră și-au dus relația la următorul nivel. Cum le-a surprins artistul pe iubita și mama lui. FOTO
Elle.ro
A uitat-o complet pe Babs! Dorian Popa și noua lui parteneră și-au dus relația la următorul nivel. Cum le-a surprins artistul pe iubita și mama lui. FOTO
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Observatornews.ro
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Horoscop 11 martie 2025. Scorpionii vor avea ocazia să dea un exemplu prețios celor din grupul din care fac parte, profesional sau nu
HOROSCOP
Horoscop 11 martie 2025. Scorpionii vor avea ocazia să dea un exemplu prețios celor din grupul din care fac parte, profesional sau nu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI