Cuprins:
O lecție pentru părinți, nu pentru adolescenți
Gelu Duminică subliniază că serialul nu este destinat adolescenților, ci generației actuale de părinți, care trebuie să-și reevalueze metodele de educație.
„Adolescence (tradus de Netflix cu „Adolescență coruptă”) nu e pentru tineri și nici pentru adolescenții vremurilor noastre. Ci pentru generația mea, a celor care sunt acum părinți și care nu au înțeles că modul în care ne educăm copiii trebuie ajustat în funcție de personalitatea și abilitățile copilului. Și pentru cei care îi punem pe copii în fața telefonului pentru a avea liniște la masă. Dar mai ales pentru cei care nu vor să vadă că un copil face ce vede și nu ce i se spune”, a scris sociologul Gelu Duminică, pe Facebook.
Asta în condițiile în care studiile arată că există o legătură clară între timpul pe care îl petrec părinții pe telefon și timpul pe care îl petrec copiii în fața ecranelor.
El atrage atenția asupra întrebării centrale din serial: „Am fi putut face mai mult?”, o întrebare dificilă pentru orice părinte care își vede copilul prins în circumstanțe tragice.
„O întrebare grea pentru orice părinte care-și vede copilul prins într-un cerc al răului devenit realitate doar pentru că, undeva/cândva ei înșiși au uitat că ei sunt cei care ghidează copilul, mai ales în perioada de dezvoltare timpurie, să înmagazineze valorile care să-l ajute să ajungă la potențialul lui maxim”, a completat sociologul.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_a1e6c8ddf88f0aadb95be7bd357ec3c6.jpg)

Episodul trei – momentul de apogeu al serialului
Gelu Duminică evidențiază că episodul al treilea este punctul culminant al serialului, care oferă o perspectivă esențială asupra relației dintre părinți și copii.
„Iar pentru a înțelege nevoia acestei reflecții, trebuie musai să vezi (chiar și de mai multe ori) episodul trei, care mi se pare apogeul serialului”, a scris sociologul.
Un copil nu vine cu manual de instrucțiuni și nici cu manual de proceduri. De când sunt eu însumi părinte, mi-am reevaluat, mai abitir ca niciodată, părinții. Acum știu, mai mult decât am știu vreodată, că Bunii mei ne-au oferit valorile necesare pentru a fi ceea ce suntem.
Gelu Duminică
„Și au făcut-o fără a pune presiune pe noi, impunându-ne limite, motivându-ne, criticându-ne, fiindu-ne alături, petrecând timp cu noi, implicându-ne în decizii, ascultându-ne și văzându-ne. Mai presus de toate, însă, punând în practică primii ceea ce ne cereau (și) nouă”, a adăugat sociologul.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_fe1dddd2eb5d06edff82a3f2c96569dc.jpg)
Povestea din spatele „Adolescence”
Serialul urmărește viața familiei Miller, zguduită din temelii după ce fiul lor de 13 ani, Jamie (interpretat de Owen Cooper), este arestat sub acuzația de crimă.
În timp ce ancheta avansează, părinții săi (interpretați de Stephen Graham și Jo Hartley), poliția și psihologii încearcă să descopere adevărul: este Jamie vinovat sau doar o victimă a presiunilor sociale?
Stephen Graham, unul din creatorii serialului „Adolescence” și interpretul tatălui lui Jamie, explică intenția din spatele poveștii: „Ne-am dorit să arătăm presiunile la care sunt supuși tinerii în prezent, din partea colegilor, a internetului și a rețelelor sociale. Este o problemă universală”.
Regizorul Philip Barantini a adoptat o tehnică unică de filmare, fiecare episod fiind realizat într-un singur cadru continuu, fără tăieturi.
Barantini explică acest proces: „Apăsăm «record» și nu oprim filmarea timp de o oră. Nu există tăieturi, nu există editări. Odată ce începem, trebuie să ducem totul până la capăt”.
Această metodă adaugă un plus de autenticitate și tensiune emoțională, implicând spectatorii profund în poveste.
Un serial care provoacă la introspecție
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_63cbcd820a844acf3f926e44882a0c4f.jpg)
În concluzie, Gelu Duminică consideră că „Adolescence” este mai mult decât un simplu serial – este o invitație la introspecție pentru părinți: „Adolescence nu e doar un film. E o invitație la reflecție a modului în care ne creștem copiii venită din nevoia de a avea cât mai puține «am fi putut face mai mult» în relație cu copiii noștri”.
Serialul „Adolescence”, creat de Stephen Graham și Jack Thorne, este disponibil pe Netflix și continuă să provoace discuții despre responsabilitatea parentală și impactul mediului social asupra tinerilor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_b561b3218fba7a344e31fde522cf86c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_07e092e71fe335e4a6f66a6a1f13a1b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b91d4d7dd563f3be43df7a76f9026f47.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_6b8a15005aff79979fc3fd0fbe1a1c17.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_31b794dcfac0426cbe4ace85dcc071db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_977ae7a613c185fff00174de53b4c553.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_02e0d5ea41d07eaee703e74e684b8a47.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_8f93aa321984730fce45c6d5437d00d5.jpg)