UPDATE 18.00 Poliția Capitalei a anunțat că agresorul a fost identificat și că va fi chemat la audieri, după ce Gelu Voican-Voiculescu a depus plângere penală.
”Persoana vătămată a formulat plângere inpotriva bărbatului care l-a agresat. Cel în cauză a fost identificat. Este un bărbat de 68 de ani și urmează să fie audiat. Cercetările sunt efectuate de Secția 1 Poliție sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă teritorial și material”, a precizat poliția
UPDATE 17.45 Jandarmeria a anunțat că persoana care l-a agresat pe Voican a fost identificată. ”Persoana în cauză a fost identificată, iar datele au fost transmise organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor”, a precizat sursa citată.
UPDATE 17.40 Jandarmeria a dat publicității o imagine care-l înfățișează pe cel care l-a lovit pe fostul vicepremier.
”În urma vizionării filmărilor efectuate la fața locului, au fost stabilite semnalmentele persoanei care a agresat cu un baston ortopedic, aceasta fiind o persoană în vârstă, de aproximativ 65 de ani, nefiind cunoscută cu antecedente la adunările publice. Semnalmentele au fost transmise forțelor de ordine, în vederea identificării făptuitorului”, a precizat Jandarmeria.
Citeşte întreaga ştire: Poliția îl caută pe agresorul lui Gelu Voican-Voiculescu. Jandarmii l-au avut inițial în mâini, dar l-au lăsat să plece!
UPDATE 15.40: Pe imaginile surprinse de televiziuni se vede cum un bărbat în vârstă îl lovește pe Gelu Voican-Voiculescu în cap cu cârja în care se sprijinea.
Bărbatul a fost imediat imobilizat de jandarmii prezenți în piață.
UPDATE 13.35: Jandarmeria a anunțat că încearcă să-l identifice pe cel care l-a lovit pe Gelu Voican-Voiculescu, precizând că forțele de ordine care erau prezenta la acel moment au avut atunci ca prioritate siguranța fizică a celui agresat.
”La ora 12:15, pe timpul slujbei religioase, o persoană a fost lovită cu un obiect în zona capului. În acele momente de îmbulzeală, a fost necesară intervenţia forţelor de ordine, prezente pentru asigurarea măsurilor de ordine publică, pentru a-l scoate din zonă pe cel accidentat. La acest moment, se fac demersuri în vederea identificării agresorului”, se arată într-un comunicat al Jandarmieriei.
Fostul vicepremier din 1989-1990, acuzat în dosarul Revoluției, a fost apostrofat de o parte dintre participanții la ceremonie, printre care se regăseau și foști revoluționari.
La un moment dat, Voican-Voiculescu a fost lovit cu o cârjă în cap, se pare de către unul dintre răniții de la Revoluție. Deocamdată, agresorul nu a fost reținut, dar victima sa a început să sângereze abundent. Jandarmii l-au condus la mașină, iar Voican-Voiculescu a părăsit zona.
Și Petre Roman a fost huiduit când a ajuns în Piață. ”Sunt foarte revoltat de ce am văzut acolo. Nu cred că e vorba de revoluționari. Au fost discuții, sunt păreri și păreri”, a declarat fostul prim-ministru, la Antena 3.