Pe lângă acest salariu, vezi ce pensie are Gelu Voican-Voiculescu și care sunt veniturile lunare ale celui care i-a condamnat la moarte pe soții Ceaușescu.

Însă, fostul director al IRRD, Claudiu Iordache, acuză o preluare în forță a conducerii acestei instituții, care este subordonată Senatului, după o acţiune a grupării „Cazimir Ionescu, Gelu Voican Voiculescu, Vasile Cuteanu, Răzvan Teodorescu”, scrie adevarul.ro, care amintește că Voiculescu este cercetat penal în Dosarul Mineriadei pentru crime împotriva umanităţii.

IRRD are un fel de conducere colectivă, un Colegiu Naţional condus de fostul preşedinte Ion Iliescu (inculpat în același dosar al Mineriadei), împreună cu alţi 25 de membri, printre care Gelu Voican Voiculescu, Cazimir Ionescu, inculpat și el în dosarul Mineriadei, Răzvan Teodorescu, Vasile Cuteanu, Eugenia Iorga.

Conform legii, Colegiu Naţional alege un director pe o perioadă de cinci ani, iar mandatul lui Claudiu Iordache, unul dintre liderii Revoluţiei de la Timişoara, expira în 2019, precizează sursa citată.

Înainte de a fi demis din funcția de director general, Claudiu Iordache a înaintat Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, un Memoriu conținând Raportul activității IRRD pe durata mandatului său, 2004-2018, solicitându-i Președintelui României să intervină pentru verificarea meritelor dovedite în Revoluția Română de către toți membrii Colegiului Național al IRRD, având în vedere că unii dintre ei sunt implicați în procese penale privind crime împotriva umanității în Revoluția din Decembrie 1989 și în mineriada din 13-15 iunie 1990.

Gelu Voican Voiculescu e noul director al Institutului Revoluției Române. Cine este revoluționarul Gelu Voican Voiculescu

Gelu Voican Voiculescu s-a născut pe 8 februarie 1941, la București. A ocupat funcția de viceprim-ministru în Guvernul provizoriu Petre Roman (1989-1990) și apoi a fost senator de Buzău, în legislatura 1990-1992, ales pe listele Partidului Frontul Salvării Naționale (FSN), dar și ambasador în Tunisia și Maroc.

În 1989, a făcut parte din completul de judecată care i-a condamnat la moarte pe fostul dictator comunist al României, Nicolae Ceaușescu, și pe soția sa.

De asemenea, Voiculescu a asistat la execuția soților Ceaușescu, din 25 decembrie 1989, de la Târgoviște, ocupându-se de aducerea trupurilor neînsuflețite la București, precum și de îngroparea acestora, aminteșete .



CITEȘTE ȘI… #salvatipipera | Asociația “Metrou Ușor”: Liniile RATB preorășenești până în Voluntari ar degreva stația de metrou Pipera



 

Urmărește-ne pe Google News