Voronov e acuzat că și-a reparat și renovat casa pe banii statului, în 2021. Conform anchetatorilor, Ministerul Apărării a încheiat contracte pentru furnizarea de materiale pentru armată, însă acestea au fost folosite, după livrare, de generalul Voronov, la propria locuință. Valoarea contractelor deturnate de general și descoperite până acum de investigatori este de ordinul zecilor de mii de euro. Ofițerul a fost trimis în instanță, ca să fie judecat în stare de arest.
Decizia instanței de arestare a lui Voronov a fost contestată de avocatul generalului, care a solicitat reținerea la domiciliu pentru clientul său. Tribunalul Militar al Districtului Sudic a menținut însă decizia primei instanțe de judecare a faptelor cu inculpatul închis într-un centru special de arest. Dacă va fi găsit vinovat va risca până la 15 ani de închisoare, relatează publicația moscovită.
Rusia a cheltuit sume importante ca să-și modernizeze forțele armate în ultimele două decenii. Războiul din Ucraina a probat că o parte din acești bani nu au ajuns însă la militari.
„Furtul din bugetele Armatei” a devenit vizibil în momentul în care militarii ruși s-au trezit cu rații stricate, echipamente învechite și mijloace de autoapărare lipsite de consistență, scrie publicația australiană „The Conversation”. Știrile cu militari de rang înalt arestați pentru delapidarea fondurilor propriei armate sunt frecvente în ziarele din Rusia de la începutul invaziei.
La altă scară, genul acesta de corupție, în care responsabilii din stat și-au folosit poziția publică pentru a-și finanța proiectele personale, a fost vizibil și în România. Astfel, managerul spitalului Malaxa, Florin Secureanu, a fost expus de către presă în 2016 că și-ar fi construit casa din banii spitalului. DNA l-a trimis în judecată pe director și acesta a fost condamnat în primă instanță într-un dosar în care a folosit contractorii spitalului pentru amenajarea propriei locuințe.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina