“În fotbal, schemele sunt păzite cu sfințenie de către toți, de la antrenori la jucători. Vai de cel care le pierde sau le dă concurenților! În industria auto, General Motors oferă gratis tuturor manualul său, iar acesta este împărțit ca Evanghelia. Cu cât mai mulți cititori, cu atât mai bine”, scrie revista americană Forbes.
Ghidul realizat de producătorul auto american este semnat de Marry Barra – șefa grupului și de Jim Glynn – vicepreședinte al GM, însărcinat cu protecția muncii.
General Motors a transmis acest ghid inclusiv furnizorilor săi, împărtășind cu mii de firme experiența sa.
Sfaturile General Motors, unul dintre cei mai mari constructori auto din lume și proprietarul mărcilor Chevrolet, Cadillac, Buick și GMC, sunt aplicabile oricărei companii care dorește să repornească activitatea și angajaților din întreaga lume care vor să revină în siguranță la muncă.
Pachetul de sănătate, trimis de companie
Marry Barra a trimis fiecărui angataj al GM un pachet care include un fluturaș cu principalele idei din ghid, o scrisoare semnată de ea, dar și cinci măști, îndeajuns cât pentru o familie tipică.
Protocoalele folosesc informații care nu sunt disponibile oricui: gigantul își folosește experiența acumulată în restartarea fabricilor sale din Asia, din urmă cu câteva săptămâni. De asemenea, General Motors a redeschis de curând o fabrică din Indiana, SUA, unde produce ventilatoare, unde a avut ocazia să vadă cum merg lucrurile.
“Oamenilor le place rutina”
Glynn se așteaptă ca productivitatea să crească rapid, chiar dacă inițial e nevoie de o perioadă de adaptare. Acesta spune că în fabricile din Asia unde aceste protocoale au fost folosite, oamenii au revenit la productivitatea normală.
“Oamenilor le place rutina, au un simț de împlinire și se simt confortabil să fie înapoi la muncă”, spune Jim Glynn.
Iată cele mai importante puncte ale manualului realizat de General Motors.
Directorul medical de la General Motors: Virusul nu este absorbit prin piele
Ghidul începe cu un cuvânt înainte al doctorului Jeffery Hess, directorul medical al General Motors.
Acesta reia informațiile de bază privind pandemia:
– Virusul se transmite în special pe cale aeriană atunci când o persoană infectată vorbește, tușește sau strănută.
– Atunci când suntem la o distanță de sub doi metri fără a purta mască de protecție, virusurile pot fi inhalate, ajungând în plămâni, unde pot provoca o infecție.
– Transmisia prin suprafețe contaminate este mai puțin comună.
– Virusul poate supraviețui pe suprafețe 72 de ore. Nu este absorbit prin piele, este vital să ne spălăm pe mâini înainte de a mânca, de a bea lichide, de a fuma sau de înainte de a ne atinge fața.
“Voi sunteți prima linie de apărare”
– monitorizați-vă zilnic sănătatea – voi sunteți prima linie de apărare în prevenirea infectării cu COVID-19 a fabricii
– urmați procedurile stabilite la intrare
– purtați o mască pe față
– spălați-vă sau dezinfectați-vă mâinile frecvent
– pătrați distanța fizică
– ajutați la curățarea unităților
– notificați un superior dacă un coleg nu se simte bine și este la muncă.
Lupta împotriva pandemiei începe de acasă
Ghidul începe cu apărarea lucrătorului încă de acasă.
– Dacă vreți să duceți masca de la muncă acasă, puneți-o într-o pungă de hârtie.
– Când vă întoarceți acasă dintr-un loc public, spălați-vă pe mâini sau dezinfectați-vă.
– Când voi sau familiile voastre ieșiți în public trebuie să folosiți măști.
– Evitați contactul cu oameni în public menținând o distanță de doi metri. Evitați persoanele vizibil bolnave.
– Curățați și dezinfectați zilnic suprafețele atinse des, precum mesele, mânerele, clanțele, întrerupătoarele de becuri, telecomenzile, blaturile.
Cum manageriem stresul
Următorul aspect vizat îl constituie managerierea stresului și a anxietății.
Frica de boală, teama de necunoscut, izolarea socială sau problemele financiare ne pot afecta pe toți.
Iată ce recomandă General Motors:
- Citiți despre coronavirus de pe site-ul CDC (Centrul pentru Controlul Bolilor din SUA – n.r.) sau de pe alte surse cu reputație bună
- Evitați să faceți “binging” de știri, social media și televiziune. Pe românește, nu stați toată ziua să ascultați sau să citiți știri despre coronavirus!
- Mâncați sănătos, faceți exerciții fizice, dormiți bine în fiecare noapte. Evitați să consumați alcool și pastile
- Faceți pauze și faceți activități care vă plac atât vouă, cât și familiilor voastre
- Dați câte un telefon prietenilor sau rudelor
Intrarea în fabrică
Ghidul vine cu trei întrebări:
- Ați călătorit în străinătate, pe mare sau cu avionul, în ultimele 14 zile?
- Ați avut contact apropiat cu cineva diagnosticat cu COVID-19 în ultimele două săptămâni?
- Aveți febră, frisoane, tuse, dificultăți de respirare, dureri de cap, gât uscat, dureri de mușchi sau încheieturi, diaree, dureri abdominale, amețeli, conjuctivită sau pierderi de gust/miros?
În cazul în care răspunsul este DA, atunci nu trebuie ca muncitorul să vină la lucru. Trebuie notificat un superior ori avertizată fabrica.
La sosirea în uzină
păstrați distanța de 2 metri.
- utilizați umărul la trecerea turnicheților de la intrare, nu mâna!
- spălați-vă pe mâini
- folosiți masca de protecție
- răspundeți la chestionarul privind COVID
- permiteți responsabililor să vă măsoare temperatura
- purtați ochelari de protecție în fabrică, depozite și laboratoare
Cum se ia temperatura
- șepcile, pălăriile sau ochelarii trebuie date jos
- angajații trebuie să stea în zonele desemnate, în fața dispozitivelor de măsurare
- temperatura este luată în 2-5 secunde
Cum se poartă masca
General Motors are sfaturi și în privința măștii:
- purtatul unei măști este cea mai bună protecție împotriva excrețiilor purtătoare de COVID-19
- angajații primesc o mască. Dacă aceasta se deteriorează, primesc alta
- măștile făcute acasă sau achiziționate din alte părți nu sunt permise, deoarece nu putem verifica eficacitatea lor
- puteți aduce măști medicale cu protecție mai înaltă
- spălați-vă mâinile înainte de a vă pune masca
- puneți masca astfel încât să acopere nasul și gura
- plasați elasticul după urechi.
- ajustați partea metalică astfel încât aceasta să ia forma nasului.
- dacă vreți să luați masca acasă după lucru, folosiți o pungă de hârtie.
- în condiții normale, măștile nu sunt considerate deșeuri medicale, astfel că pot fi aruncate la gunoi.
- dacă ochelarii se aburesc puteți să îi spălați cu apă și săpun, puteți ajusta masca sub ochelari sau puteți pune un servețel aproape de partea superioară a măști care să absoarbă umiditatea.
Cât de des se dezinfectează în uzină
Mai departe, manualul arată cât de des se dezinfectează în fabrici.
Punctele de intrare/ieșire vor fi curățate de 3-4 ori pe schimb, dar și între schimburi. Același lucru se va întâmpla și cu toaletele, ușile, aparatele de apă, automatele cu mânare și cantina.
La fiecare intrare pe tură, muncitorul are obligația de a-și dezinfecta postul. Cele mai multe solicitări vizează mânerele, volanele etc.
În anumite cazuri, muncitorii sunt rugați să participe la curățarea secției.
Lucrătorilor li se spune în continuare unde pot găsi dezinfectant de mâini sau șervețele antibacteriene.
Un nou capitol este destinat spălării pe mâini. Mănușile nu sunt necesare.
Distanțare și muncă
O altă parte a manualului explică din nou de ce este importantă menținerea distanței de doi metri:
- stați la cel puțin doi metri de alte persoane, atunci când e posibil
- evitați zonele aglomerate
- utilizați Skype pentru conferințe cât de des posibil
- nu depășiți 50% din capacitatea sălilor de conferințe
- urmați restricțiile privind numărul maxim de persoane într-un lift
Cum se ia prânzul
Constructorul arată în regulile sale că masca trebuie purtată tot timpul, exceptând mâncatul sau băutul:
- cafeaua se poate obține doar de la aparatele speciale
- stațiile de alimentare cu apă trebuie folosite doar pentru recipiente proprii
- cafenelele și zonele de servire trebuie să fie deschise limitat și doar pe măsură ce numărul angajaților revine la normal
- plata cu cardul este încurajată
Ghidul are și o serie de scheme privind așezarea la mese.
Spre exemplu, la o masă de șase persoane se pot pune doar două, fiecare în câte o extremă.
La mesele mai mari, așezarea se face din două în două locuri.
La birouri sunt aceleași reguli, acestea fiind despărțite de cele vecine.
Ușile rămân deschise, ventilatoarele merg mai puțin
Experții companiei spun că anumite uși vor trebui să rămână mereu deschise, pentru aerisire.
De asemenea, este recomandată deschiderea ușilor cu umărul, cotul sau piciorul. Pentru apăsarea clanțelor trebuie folosit un prosop sau un șervețel.
Imediat după aceea este necesară dezinfectarea mâinilor cu gel.
Din cauză că ventilatoarele sau sistemele de aer condiționat pot transporta excrețiile cu viruși mult peste limita de doi metri, este posibil ca acestea să funcționeze la capacitate redusă. Pentru circularea aerului se va folosi deschiderea ușilor.
Trebuie evitat lucrul în zone neventilate, în vreme ce pentru răcorire pot fi folosite alte metode: băutul de apă rece sau folosirea de prosoape.
Ce se întâmplă cu bolnavii
În cazul în care există angajați cu simptome, General Motors dă asigurări că va exista personal medical pe fiecare schimb.
Înainte de a merge la muncă, fiecare angajat este rugat să își ia temperatura. Dacă aceasta depășește 38 de grade, respectivul nu trebuie să meargă la muncă, dar trebuie să anunțe.
Dacă cineva de la lucru are simptome, salariații sunt rugați să stea la distanță și să raporteze unui supervizor.
Dacă o persoană din familie are probleme medicale, atunci trebuie chemat un doctor pentru a determina dacă are COVID-19.