Oamenii din judeţul Galaţi trăiesc sub teroare. În fiecare noapte ascultă zgomotele infernale din pământ şi susţin că totul este cauzat de activitatea petrolieră de pe deal. Seismologii însă nu au găsit cauza, susţinând că aceste cutremure nu au legătură cu apa sau cu explorările.

„Ceea ce se întâmplă acolo, în judeţul Galaţi, este de natură umană. Ştim cu toţii că în judeţele împrejmuitoare există exploatări de gaze şi petroliere. De asemenea, în zonă s-au făcut sondaje pentru exploatarea gazelor de şist prin sistemul fracturării hidraulice, prin care se introduce în sol o cantitate foarte mare de lichide cu ajutorul cărora se ajunge până la stratul de gaze care se pare că au ieşit la suprafaţă. Sunetele de acolo sunt provocate de această presiune enormă folosită la sondare. Dacă solul e slab şi nu permite acest tip de exploatare, vom avea de-a face cu alunecări de teren, surpări, cutremure de suprafaţă, emisii de gaze şi alte fenomeme”, a spus generalul Emil Străinu, specialist în radiolocaţie, pentru ziarulring.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News