Iniţial, pe 31 ianuarie, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea MApN şi a suspendat decretul semnat de Iohannis. Preşedintele a făcut recurs la Instanţa supremă şi a câştigat în final procesul cu Ministerul Apărării, potrivit Agerpres.

„Admite recursul declarat de recurentele – pârâte Administraţia Prezidenţială în nume propriu şi în calitate de reprezentantă a preşedintelui României, Klaus Werner Iohannis, împotriva sentinţei nr. 16 din data de 31 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal. Casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând admite excepţia inadmisibilităţii şi respinge cererea de suspendare a decretului nr. 1331/28.12.2018 ca inadmisibilă. Definitivă”, se arată în decizia Instanţei supreme.

MApN a deschis un al doilea proces la Curtea de Apel Bucureşti împotriva lui Iohannis, în care solicită anularea decretului respectiv, însă instanţa a dat dreptate preşedintelui.

Pe 28 decembrie 2018, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a semnat decretul prin care îi prelungeşte mandatul generalului Nicolae Ciucă la conducerea SMAp. Tot atunci, Iohannis preciza că nu a fost aprobată propunerea făcută de ministrul Apărării, Gabriel Leş, privind numirea generalului Dumitru Scarlat la şefia Statului Major al Apărării.

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

Ulterior, Ministerul Apărării a depus o plângere prealabilă la Administraţia Prezidenţială prin care solicita revocarea decretului din 28 decembrie 2018.

Conform MApN, decretul semnat de preşedintele Iohannis încalcă dispoziţiile legale prevăzute în Legea 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, respectiv articolul 32, alineatul 5, conform căruia ‘şeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Apărării, cu avizul prim-ministrului, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an'”.

Citeşte şi: Tezaurul lui Vâlcov, trădat de un pașaport expirat! Cum arată banii pe care procurorii i-au găsit „creierului Guvernului Dăncilă”, când a fost condamnat la 8 ani de închisoare

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
FANATIK.RO
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI