Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele a semnat marți două decrete: decret privind trecerea în rezervă a domnului general de brigadă – cu o stea Dumbravă Dumitru din Serviciul Român de Informații, la data de 1 septembrie 2018 și decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele, la trecerea în rezervă, a domnului general de brigadă – cu o stea Căpșună Dan-Valentin din Serviciul Român de Informații, la data de 1 septembrie 2018.

Generalul SRI Dumitru Dumbravă a fost audiat în noiembrie 2017 de Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI.

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI afirma, atunci, că generalul SRI Dumitru Dumbravă susţine că în întâlnirile sale cu Laura Codruţa Kovesi, din perioada în care ocupa funcţia de procuror general, aveau ca temă, preponderent, mandatele de securitate naţională.

„A fost întrebat dacă se vedea cu doamna Kovesi şi discutau despre dosare, aşa cum ne-a spus domnul general Iliescu. Opinia domnului Dumbravă a fost că s-a întâlnit de destul de multe ori cu doamna Kovesi, mai ales în perioada în care era procuror general, nu procuror-şef DNA, că discutau mai degrabă despre mandatele de securitate naţională şi că nu a avut niciodată vreo discuţie despre dosare în sensul spus de domnul general Iliescu, cum că ar fi stabilit cine să fie din cadrul SRI care să lucreze în acel dosar, cine din cadrul DNA care să lucreze la acel dosar şi eventual cine să fie dintre judecători la care să ajungă dosarul”, a declarat Manda miercurea trecută, după ce generalul SRI Dumitru Dumbravă a fost audiat de Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI.

Dumbravă a negat că s-ar fi implicat personal pentru rezolvarea unor dosare.

Generalul spunea atunci că este dispus să meargă chiar şi la detectorul de minciuni, pentru a demonstra că nu i-a cerut fostei şefe DIICOT, Alina Bica, să dea o anumită soluţie într-un dosar, aşa cum se vehicula.

După audiere, Comisia SRI a cerut demiterea generalului Dumitru Dumbravă.

Deputatul USR Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, membru în Comisia SRI, a declarat că decizia de solicitare a demisiei generalului Dumbravă a fost una politică şi că PSD sacrifică orice, chiar şi militari de carieră, pentru a-l salva pe Dragnea.

El a arătat că decizia de solicitare a demisiei generalului Dumbravă, votată cu majoritate de Comisia SRI, contravine Hotărârii nr. 30 a Parlamentului prin care Comisia este înfiinţată şi care stipulează datoria Comisiei de a apăra onoarea SRI şi a cadrelor SRI.

‘În cazul domnului Dumbravă nu există nicio probă clară care să arate vreo suspiciune că ar fi comis ceva în afara atribuţiunilor de serviciu. Ce s-a făcut azi se încadrează doar într-o luptă politică în care PSD sacrifică orice, chiar şi un militar de carieră, pentru a arunca o umbră asupra acuzaţiilor care sunt aduse conducătorului acestui partid (Liviu Dragnea, n.r.), a spus deputatul USR.

Serviciul Român de Informaţii a transmis, ulterior, că a luat act de declaraţia făcută în mass-media de către preşedintele Comisiei parlamentare de control asupra activităţii SRI, domnul senator Claudiu Manda, privind posibila solicitare de demisie a unui ofiţer cu atribuţii administrative din cadrul SRI.

”Pentru a elimina suspiciunile menţionate de preşedintele comisiei, domnul Claudiu Manda, în ceea ce priveşte corespondenţa între SRI şi comisie, Biroul Executiv a hotărât, în şedinţa de azi, 28 noiembrie 2017, ca dialogul interinstituţional să nu se mai realizeze prin Secretariatul General, ci exclusiv prin Cabinetul Directorului, a transmis SRI în comunicat.

Sursa foto: Realitatea.net

 
 

Urmărește-ne pe Google News