Gherasimov, în vârstă de 67 de ani, îşi păstrează oficial postul de şef al Statului Major General al armatei ruse, dar nu se mai ocupă de războiul din Ucraina, conducerea efectivă a trupelor fiind preluată acum de generalul-colonel Mihail Teplinski, în vârstă de 54 de ani, care în urmă cu un an preluase postul de comandant al Forţelor Aeropurtate, iar în aprilie devenise comandant adjunct al forţelor din Ucraina.

Ediția în limba rusă a publicației independente The Moscow Times îi citează pe doi bloggeri militari ruşi, Rybar şi Romanov Light, care au scris sâmbătă despre aceste modificări operate la comanda războiului.

Conform acestora, motivul pentru epurările de la vârful Forţelor Armate ruse ar fi legat de rebeliunea mercenarilor Wagner, conduși de Evgheni Prigojin.

De la începutul războiului, Putin l-a schimbat de cel puţin de patru ori pe comandantul armatei trimise să cucerească Ucraina, deși nu este clar cine a condus exact invazia în primele săptămâni.

Din aprilie anul trecut, militarii ruşi din Ucraina au fost conduşi de Aleksandr Dvornikov, două luni mai târziu acesta a fost înlocuit de Ghennadi Jidko, care a fost concediat în octombrie, la scurt timp după retragerea rușinoasă din regiunea Harkov.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Apoi Serghei Surovikin (supranumit „generalul Armaghedon”) a fost numit în locul lui Jidko. Surovikin s-a remarcat prin atacurile masive cu rachete asupra infrastructurii energetice ucrainene, însă cu toate acestea, nu a rezistat decât până în ianuarie, atunci când i-a luat locul însuşi Gherasimov, care însă acum ar urma să-i cedeze conducerea lui Teplinski.

De asemenea, în total, din februarie 2022 până în mai 2023, Putin a înlocuit cel puţin 17 comandanţi de rang înalt ai trupelor ruse, au calculat anterior experţii de la Institutul American pentru Studiul Războiului (ISW).

Gherasimov nu a mai fost văzut în public după rebeliunea lui Prigojin, la fel şi adjunctul acestuia, generalul Serghei Surovikin, despre care se zvoneşte că ar fi fost reţinut şi interogat pentru că ar fi ştiut despre „lovitura de stat” a lui Prigojin şi l-ar fi sprijinit tacit pe liderilor mercenarilor Wagner.

Există zvonuri, de asemenea, că şi Iunus-bek Evkurov, un adjunct al ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, ar fi dispărut din spațiul public şi ar fi fost tras pe dreapta.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (6)

durban22   •   10.07.2023, 10:41

Pleaca unii, vin altii, toti o apa si-un pamant !.

Aura1   •   09.07.2023, 16:27

Mai bine ar dispărea cu toții, au distrus întreaga planetă, oameni, ecosistem, totul.

    VolodimirZelenski   •   09.07.2023, 17:19

    Aura1   •  09.07.2023, 16:27

    Mai bine ar dispărea cu toții, au distrus întreaga planetă, oameni, ecosistem, totul.

    E suficient sa dispara Vladimir Vladimirovici-Irak.

dinamo_forever_77   •   09.07.2023, 16:18

Dupa cum spunea liliputanul putinel......"totul merge conform planului" :)))))

    VolodimirZelenski   •   09.07.2023, 17:19

    dinamo_forever_77   •  09.07.2023, 16:18

    Dupa cum spunea liliputanul putinel......"totul merge conform planului" :)))))

    Pai da. El, Dumbo, vidanja, parpalaș si altii.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI